Cea de-a VII-a editie a Simpozionului CONTRIBUŢIA BIBLIOTECII LA AFIRMAREA DIVERSITĂŢII CULTURALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC, la USV

Dintotdeauna, bibliotecile au fost cel mai bun spațiu de conservare a memoriei unei națiuni. Biblioteca, o poartă deschisă spre lume, aflată în așteptarea descoperirii și a valorizării sale, oferă prilejul unor dezbateri, împărtășirea experiențelor sau cunoașterea unor noi modalități de lucru, realizând o punte de legătură între activitatea instructiv-educativă şi cea de cercetare. Activitățile socio-culturale desfășurate de bibliotecă sunt menite să scoată la lumină tezaurul cultural și științific la nivel național și internațional.

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din România, filiala Suceava (A.B.R.), Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT.) și Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reușită Universitară (C.R.U.), Școala Artelor, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Biblioteca Științifică a Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți, Casa de Cultură a Studenților USV, Digital Media Center USV, Asociațiile Studențești USV – ASUS, FIRESC, GIRB, Erasmus Students Network, OSCER, ASCOR, organizează o nouă ediție a Simpozionului național cu participare internaţională dedicat, anul acesta, împlinirii a șase decenii de învățământ superior sucevean.

Simpozionul CONTRIBUŢIA BIBLIOTECII LA AFIRMAREA DIVERSITĂŢII CULTURALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC, aflat la cea de-a VII-a ediție, propune tema Biblioteca – tezaur al memoriei științifice și culturale și se va desfășura în data de 22 iunie a.c., oferind prilejul unor dezbateri tematice. Conferințele plenare ale manifestării științifice  vor fi închinate celebrării vieții și operei cărturarului Dimitrie Cantemir  (Prof. univ. dr. Niculina IACOB) și ale compozitorului Ciprian Porumbescu (prof. univ. dr. Mihai IACOBESCU), în cadrul Anului  Cultural Ciprian Porumbescu și  Dimitrie Cantemir.

Peste 100 de participanţi, cercetători ştiinţifici, profesori din învăţământul universitar şi preuniversitar, reprezentanți din toate tipurile de biblioteci, artişti plastici, scriitori, publicişti, sociologi, studenţi doctoranzi, masteranzi, din țară (Alba, Bacău, Brașov, Dolj, Iaşi, Neamț, Suceava, Teleorman, Târgu Jiu și din Bucureşti) și din străinătate (Italia, Ucraina, Republica Moldova), au răspuns anul acesta invitației organizatorilor.

Evenimentul va avea loc în Auditorium-ul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava”, începând cu ora 09:00, în format hibrid. 

Lucrările Simpozionului național cu participare internațională vor apărea în revista Bibliotecii USV, CONTRIBUŢIA BIBLIOTECII LA AFIRMAREA DIVERSITĂŢII CULTURALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC, nr 3/2023.