Cetățenii din Baia vor avea la dispoziței un centru de colectare prin aport voluntar a deșeurilor de toate tipurile. Maria Tomescu: „Deșeurile aruncate pe malul apei vor fi istorie”

Un centru de colectare prin aport voluntar (CAV)  va fi construit în comuna suceveană Baia. Anunțul a fost făcut de către primarul Maria Tomescu, care a subliniat că investiția, care se ridică la peste 3,8 milioane de lei, va fi realizată cu bani europeni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Acest centru va asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate acum în sistem door-to-door, de către firmele de salubritate. Aici intră deșeurile reciclabile și biodeșeurile care nu pot fi colectate în pubelele individuale, dar și deșeurile speciale, respectiv cele voluminoase, echipamentele electrice și electronice, bateriile uzatedeșeurile periculoase și, nu în ultimul rând, deșeurile provenite din construcții și demolări.

Edilul Maria Tomescu a mai spus că centrul va fi construit într-o zonă nelocuită, pe o suprafață de aproximativ 2.400 de metri pătrați, din care 1.800 de metri pătrați vor fi destinați platformei betonate, iar restul vor fi destinați spațiului verde.

„Acest proiect contribuie semnificativ la protejarea mediului înconjurător, întrucât oamenii vor avea unde arunca toate deșeurile, indiferent de natura lor. De altfel, deșeurile aruncate pe malurile apei, sau în alte zone din sate vor deveni istorie, pentru că oamenii vor avea o alternativă”, a spus primarul comunei Baia, Maria Tomescu. 

Pe lângă astfel de proiecte, edilul de la Baia lucrează constant la rezolvarea problemelor cetățenilor pe care îi reprezintă, prin investiții menite să crească calitatea vieții oamenilor.