Cinci oameni mor zilnic din cauza infecţiilor nosocomiale, a anunţat Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că a finalizat raportul despre infecțiile nosocomiale din spitale, cerut de către premier. România raportează în prezent 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale, în timp ce media la nivel european este de 7%, a declarat ministrul Sănătăţii.

„România în momentul de faţă raportează, după o evoluţie crescătoare, 1% din totalul cazurilor externate ca fiind infecţii asociate asistenţei medicale. Media la nivel european este de 7%. Noi am crescut de la 0,2% la 1%. La nivelul UE sunt în fiecare an 37.000 de decese care sunt datorate infecţiilor asociate asistenţei medicale, iar numărul de decese care sunt parţial atribuite acestor infecţii, pentru că pacienţii au multe alte patologii foarte complicate, este de cel puţin trei ori mai mare. (…) România are circa 5% din populaţia Uniunii Europene şi, dacă ar fi să extrapolăm aceste cifre la nivelul ţării noastre, am vedea că şi în România numărul de decese care ar putea să fie atribuite infecţiilor asociate asistenţei medicale în mod real ar fi probabil de circa 1.700 care s-ar înregistra la nivelul unui an în România. (…) Zilnic în România sunt în medie, conform estimării, probabil, în jur de cinci decese. Aceasta este situaţia”, a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că nu există nicio ţară în lume în care să nu existe infecţii asociate asistenţei medicale.

Sigur că lucrul acesta ar trebui să îl constatăm, să îl raportăm corect, pentru că se întâmplă. (…) Noi lucrăm ca ele să se poată descoperi, să se poată raporta, să se ia măsuri încât să fie mai puţine infecţii cu bacterii multirezistente, pentru că avem o problemă majoră în România – avem cea mai proastă situaţie din punct de vedere al bacteriilor multirezistente care produc infecţii invazive, pentru că se folosesc cele mai multe antibiotice. (…) În ceea ce priveşte consumul de antibiotice, suntem pe locul întâi în Uniunea Europeană”, a precizat Alexandru Rafila, scrie psnews.ro.