Ciucă: Suma propusă în proiectul privind reducerea cheltuielilor bugetare este de 5 miliarde de lei

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat marţi că suma propusă prin proiectul de ordonanţă privind reducerea cheltuielilor bugetare este de 5 miliarde de lei, având în vedere că pe primul trimestru s-a înregistrat un deficit de 4,5 miliarde de lei, venituri neîncasate la buget, iar măsurile cuprinse în actul normativ sunt măsuri de ‘chibzuială, de cumpătare a cheltuirii banului public’.

El a fost întrebat de jurnalişti despre stadiul proiectului ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare.

„Am discutat cu ministrul Finanţelor chiar ieri, a venit cu o propunere. Ordonanţa este în transparenţă publică. Suma pe care ne-a prezentat-o domnul ministru este de aproximativ 5 miliarde. Măsurile pe care le-am adăugat au fost cele legate de asigurarea lanţului scurt de aprovizionare între fermieri şi retaileri sau alţi operatori care asigură livrarea către populaţie a produselor alimentare. Am considerat că producătorii români trebuie să fie sprijiniţi în acest fel şi să eliminăm intermediarii de pe lanţul dintre fermieri şi vânzare şi în felul acesta să existe şi o gestionare a preţului produselor alimentare. Şi, de asemenea, am luat o decizie – care mi se pare foarte corectă – de reducere cu 50% a posturilor de consilieri la nivelul demnitarilor publici”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a subliniat că suma rezultată ca urmare a propunerilor de reducere a cheltuielilor bugetare este şi cea avută în vedere de guvernanţi la momentul începerii discuţiilor pe acest subiect.

„Nu încercaţi să induceţi panică. Am discutat cu dumneavoastră şi v-am spus cât se poate de onest că cifrele pe care le-am avut pe masă la momentul la care s-a discutat despre acest măsuri, care sunt măsuri de chibzuială, de gestionare, de cumpătare a cheltuielilor, au fost în cuantumul sumei de aproximativ 4,5 miliarde de lei. Aceştia au fost banii care nu s-au colectat pe primul trimestru”, a explicat Ciucă.

Totodată, el a arătat că domeniile Sănătate şi Educaţie rămân prioritare, întrebat despre faptul că în proiectul de ordonanţă nu apare nicio precizare legată de excepţii la angajări în sistemul de sănătate şi în cel de educaţie.

„De aceea este în transparenţă publică, să poată să fie modificată ordonanţa. Cu certitudine, ne-am asumat toţi liderii: domeniul sănătăţii şi al învăţământului nu vor fi afectate de această ordonanţă”, a afirmat Ciucă.

El a adăugat că în cele două domenii nu vor fi îngheţate angajările, scrie psnews.ro.