Începând cu 15 iulie 2024, Compartimentul de Stimulatoare Cardiace din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a fost introdus de către CNAS pe lista spitalelor care primesc finanțare directă prin Programul Național de Boli Cardiovasculare – Stimulatoare Cardiace. Activitatea compartimentului a început în data de 25 octombrie 2023, până la data prezentă efectuându-se un număr total de 100 proceduri, costul mediu pentru o intervenție fiind de aproximativ 5.000 RON, banii fiind asigurați integral din fondurile proprii ale spitalului.
„Având în vedere adresabilitatea în creștere pentru aceste proceduri minim invazive cardiace, conducerea spitalului dorește creșterea numărului de proceduri efectuate cu ajustarea permanentă a resursei umane și financiare, funcție de nevoile pacienților.
Dorim dezvoltarea acestui compartiment de stimulatoare cardiace, prin înființarea în cel mai scurt timp a unui nou compartiment de proceduri cardiace minim invazive și anume Compartimentul de Electrofiziologie, unde se vor efectua proceduri de ablații pentru tulburările de ritm și de conducere.
La data prezentă se organizează licitația pentru alcătuirea documentației – faza DALI a proiectului”, a transmis managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea.