De curând, comuna suceveană Dorna Candrenilor s-a înfrățit cu orașul Cricova din Republica Moldova, acordul de înfrățire fiind semnat de către primarii celor două localități, la Cricova. Edilul Dănuț Candrea a mulțumit omologului său pentru călduroasa primire. Totodată, primarul de la Dorna Candrenilor a relatat că sloganul acestei înfrățiri promovează atât vinul de la Cricova, cât și apa minerală de la Dorna Candrenilor: „Noi facem șprițul!”
„Mulțumim, domnule primar Valentin Guțan, domnule viceprimar Victor Slovozianu și Consiliului Local pentru primirea călduroasă si succes în tot ceea ce faceți! Dorna Candrenilor – Cricova «Noi facem șprițul!»”, a declarat primarul comunei Dorna Candrenilor.
Reamintim că în luna mai, Primăria Dorna Candrenilor a organizat un spectacol folcloric dedicat înfrățirii comunei cu arhi cunoscutul oraș din Republica Moldova.