Probabil că, oricine ar fi declarat cu ani în urmă că o localitate minieră se poate dezvolta asemeni unui oraș, ar fi fost privit cu îndoială, însă există și situații în care administrația a „bătut filmul” și, astăzi, realitatea oferă o imagine îmbucurătoare.
Comuna suceveană Ostra este astăzi un astfel de exemplu pozitiv, iar proiectele de dezvoltare implementate de-a lungul timpului au făcut din această comună una modernă, evoluată.
Cel mai recent proiect pregătit de primarul Ioan Oros și de echipa sa se referă la înființarea unui parc fotovoltaic, ce va contribui semnificativ la reducerea costurilor energiei electrice.
Practic, satul de altădată, astăzi este o localitate ce va deveni independentă energetic, iar banii economisiți vor deveni un sprijin real în finanțarea altor proiecte.
Edilul Ioan Oros a explicat că acest proiect își propune realizarea unui sistem fotovoltaic amplasat pe teren pentru producerea energiei electrice, necesar pentru consumul propriu al clădirilor din domeniul public și al iluminatului public. De asemenea, această investiție aduce și o creștere a producției de energie electrică din surse regenerabile.
„Parcul fotovoltaic, ce va fi amplasat în aval de stația de epurare din Ostra, va avea o suprafață ocupată de 760 de metri pătrați și va dispune de 360 de panouri fotovoltaice și trei invertoare ce vor produce 150 KWp, valoarea totală fiind de aproape 1 milion de lei, din care 30% sunt bani asigurați de la bugetul local al comunei. Costurile anuale cu energia electrică se ridică la aproximativ 200.000 de lei, bani pe care îi vom putea utiliza în alte domenii, ulterior implementării acestui proiect. Chiar dacă investiția inițială este una mare, noi o vom putea amortiza în aproximativ un an și jumătate, iar beneficiile ulterioare vor fi multe”, a spus primarul Ioan Oros.
Iată, așadar, cum acest proiect deschide drumul către un viitor mai verde și mai sustenabil pentru localitatea condusă de Ioan Oros.
Un alt proiect comparabil cu cele de la oraș se referă la amenajarea unui spațiu de recreere ce va fi amenajat în vecinătatea Grădiniței cu Program Normal Ostra și va dispune atât de un parc modern, cât și de un spațiu de joacă pentru copii.
„Va fi un loc modern, dotat cu mobilier specific, iar cel mai important e faptul că și cei mai mici cetățeni ai comunei noastre vor avea la dispoziție un loc frumos în care să își petreacă timpul liber.
Investiția va fi finanțată cu fonduri europene, atrase de Primăria Ostra prin AFIR, în prezent fiind în procedură de avizare. Ulterior acestei etape, va fi făcută achiziția publică și dat ordinul de începere a lucrărilor”, a spus primarul Oros.
De asemenea, pe ordinea de zi a edilului se află și modernizarea terenului de sport din localitate. Investiția, ce urmează a fi finanțată prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Confluențe Nordice”, presupune aplicarea gazonului sintetic și acoperirea acestuia cu un balon, ce va permite practicarea sportului și pe timp de iarnă.
Comuna Ostra, „pusă la punct” la toate capitolele
Infrastructura rutieră a reprezentat o prioritate pentru conducerea Primăriei Ostra, iar faptul că mai sunt de asfaltat doar câteva drumuri din localitate este o dovadă clară în acest sens.
Primarul Ioan Oros a explicat că, în prezent, are în execuție un proiect ce prevede modernizarea a 3,8 kilometri de drum, iar o dată cu implementarea acestuia, drumurile din comuna Ostra vor fi modernizate în proporție de peste 90%.
Este vorba despre proiectul „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Ostra, județul Suceava”, a cărui valoare se ridică la aproape 8 milioane de lei, bani atrași prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul a explicat că această investiție presupune modernizarea a 9 tronsoane de drum comunal, soluția tehnică fiind mixtă. Astfel, se betonează tronsoanele pe unde traficul este greu și se asfaltează în zonele în care drumul nu permite betonarea. De asemenea, proiectul prevede și lucrări conexe, cum sunt rigolele, apărările de maluri sau captările de apă.
„Deja s-au betonat integral trei tronsoane de drum, iar al patrulea – parțial. Acum se lucrează la apărări de maluri și la captări torenți, iar în primăvară urmează să fie fie asfaltate celelalte cinci drumuri prinse în proiect și să fie finalizate lucrările rămase”, a explicat Ioan Oros.
De altfel, în zona Băișescu a fost nevoie de construirea unui pod, pentru a facilita accesul la două locuințe și la mai multe proprietăți, investiția fiind realizată cu bani de la bugetul local al comunei Ostra.
Noul pod a fost realizat dintr-o structură CFR, acoperită cu lemn, iar, pentru a-i asigura trăinicia, malurile au fost consolidate și au fost amenajate ziduri de sprijin.
Dacă vorbim de infrastructura educațională, aceasta a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru conducerea Primăriei Ostra. Doar de curând, un proiect de peste 2 milioane de lei a fost contractat pentru creșterea eficienței energetice a Grădiniței cu Program Normal Ostra. Această investiție, ce se realizează cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prevede reabilitarea termică și anveloparea clădirii, dar și lucrări la instalațiile electrică și termică din interior.
Și cum digitalizarea reprezintă o prioritate a momentului, iar Educația un stâlp al comunității, conducerea Primăriei a mai accesat prin PNRR și o finanțare pentru dotarea cu mobilier nou și echipamente digitale pentru toate școlile din comună, investiție ce se ridică la aproximativ 550.000 de lei. Edilul Ioan Oros a subliniat că, pe lângă celelalte proiecte ce au fost realizate pentru școală și grădiniță, a găsit oportun să acceseze și această finanțare, care se află deja la faza de desemnare a câștigătorului licitației.
„În altă ordine de idei, mai avem un proiect finanțat prin PNRR, cel privind dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente – TIC – la nivelul comunei. Data de începere a proiectului, ce se ridică la peste 1,9 milioane de lei, este 3.01.2023, iar finalizarea acestuia trebuie să se facă în 33 de luni”, a punctat primarul de la Ostra.
Tot la capitolul modernizare, Primăria Ostra a mai accesat un proiect european ce prevede reducerea emisiei de gaze cu efect de seră, ce presupune amplasarea a patru stații de reîncărcare pentru mașinile electrice. Investiția se ridică la peste 200.000 de lei.
Comunitatea din Ostra, sprijinită constant de administraţia județeană
Primarul Ioan Oros a ținut să îi mulțumească și președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru că este un prieten constant al comunității din Ostra și dovedește asta de fiecare dată prin proiectele sale ce vizează comuna Ostra, dar și prin susținerea proiectelor derulate de Primăria Ostra.
De asemenea, edilul a salutat și buna colaborare pe care o are cu prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.