Vasile Țugui a depus jurământul pentru al treilea mandat de primar al comunei Vicovu de Jos. În discursul său, primarul Țugui a trecut în revistă cele două mandate precizând că nu a fost ușor să transforme fața comunei investind în proiecte de infrastructură, educație și servicii publice.
„Continuăm împreună și asta datorită susținerii extraordinare a vicovenilor pe care mi-au arătat-o la alegerile din luna iunie din acest an. Această susținere a crescut de la mandat la mandat ceea ce îmi arată că suntem pe drumul cel bun și cele ce le-am propus și realizat pentru această comunitate sunt cele care sunt așteptate de către conlocuitorii noștri. Dacă în primul mandat am reușit să redresăm situația financiară a comunei, în cel de-al doilea am pornit marile proiecte. Mă refer la Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca”, trotuare pe toată lungimea drumurilor comunale, podul de la Avrămia, modernizarea Școlii nr. 2 Remezău, dotarea unităților de învățământ cu mobilier școlar, dar și soluții IT, finanțare pentru implementarea rețelei de gaz metan. Toate aceste proiecte nu sunt doar realizările primarului ci a unei echipe, a colegilor mei din primărie care m-au sprijinit la pregătirea, promovarea și implementarea proiectelor”, a spus primarul Vasile Țugui.
Acesta a mai mulțumit viceprimarului Petrică Bilibou și Consiliului Local care au susținut de fiecare dată proiectele propuse de șeful administrației locale.
La ceremonie au fost prezenți senatorul Ioan Stan, președintele PSD Suceava, și deputații Eugen Bejinariu și Larisa Blanari, dar și primarii Maria Pleșca (Voitinel), Mihai Juravle (Straja), Nicolae Schipor (Ulma).
„Felicit noul Consiliu Local și le mulțumim și celor vechi pentru ca ați colaborat cu primarul Țugui. Vom veni la Vicovu de Jos de câte ori ne veți invita, iar unde povestesc despre Casa de Cultură care este cea mai frumoasă din județ. Ma bucur și vă felicit deoarece sunteți unul din bravii primari ai județului”, a declarat senatorul Ioan Stan.
„Vă felicit pentru demnitatea importanta pe care ați câștigat-o pe 9 iunie. Oamenii și-au pus încrederea în dumneavoastră ca să faceți echipa cu domnul primar Vasile Țugui, care este un primar destonic ce are multe realizări și care va avea în continuare multe realizări”, a transmis deputatul Eugen Bejinariu.
„Vreau să vă felicit pentru tot ceea ce ați realizat împreună cu această frumoasă și hotărâtă echipă și să vă urez succes. Doresc ca să țineți cont că mai importantă decât reputația este conștiința. Pentru că aveți cea mai frumoasă sală de evenimente îmi doresc ca pentru anul 2025 să organizez „Copiii pe primul loc” aici la Vicovu de Jos”, a declarat deputatul Larisa Blanari.
Vasile Țugui a mulțumit echipei politice pentru sprijinul oferit menționând că „este onorat să servească în continuare locuitorii comunei Vicovu de Jos” și a promis că va continua să aducă îmbunătățiri care să susțină creșterea economică și bunăstarea fiecărei familii din comună.