Ca urmare a evenimentelor desfășurate de DGA la nivelul Secției de Oncologie a SJU Suceava ce implică și suspiciuni asupra unui medic din cadrul secției, conducerea unității spitalicești menționează că activitatea medicală în cadrul Ambulatoriului și Secției de Oncologie nu vor avea de suferit, pacienții medicului respectiv fiind redistribuiți celorlalți medici.
„Referitor la ancheta sau acuzațiile care se aduc, nu avem dreptul să facem declarații. Instituțiile competente vor face acest lucru”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean.