Conferința – Dezbatere „30 Decembrie 1947 în conștiința românilor COMEMORARE sau ANIVERSARE?”, la USV

Joi, 15 decembrie 2022, începând cu ora 14:00, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui Conferința – Dezbatere „30 Decembrie 1947 în conștiința românilor COMEMORARE sau ANIVERSARE?”.

La evenimentul organizat de Facultatea de Drept și Administrație Publică, în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Geografie, invitați speciali vor fi conf. univ. dr. Marius Nicolae Balan și sociologul Adrian Botezatu. 

Potrivit organizatorilor, speakerii evenimentului vor fi prof. univ. dr. Florin Pintescu, conf. univ. dr. Radu Florian Bruja și lect. univ. dr. Lucian – Sorin Stănescu, iar amfitrion va fi prof. univ. dr. Sanda Ardeleanu.

„30 decembrie: Abdicarea regelui Mihai, abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române”

În anul 1947, Romania rămăsese ultimul stat monarhic din zonă, astfel că după anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul condus de Petru Groza va încerca pe toate căile să-l înlăture pe regele Mihai de la conducerea statului. Prilejul a venit în noiembrie 1947, când regele a plecat la Londra pentru a participa la căsătoria prinţesei Elisabeta, viitoare regină a Angliei, iar regele Mihai a împuternicit guvernul să conducă țara în lipsa sa. Acest fapt a lăsat cale liberă comuniştilor care au avut timp să-și pună planul în aplicare, astfel că după întoarcerea regelui în țară, în ziua de 30 decembrie 1947, Petru Groza însoţit de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, vor veni la Palatul Regal și vor solicita audienţă la rege. Fără să bănuiască faptul că între timp garda regală fusese arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldaţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu” alcătuită în URSS, că toate legăturile telefonice fuseseră tăiate şi că întregi coloane de blindate înconjuraseră Palatul Regal, regele acceptă întrevederea cu cei doi. În cursul întrevederii aceștia înmânează regelui actul de abdicare la tron pentru a fi semnat. Atunci când regele cere lămuriri primului ministru, acesta îi răspunde tăios că dacă nu semnează actul de abdicare, atunci cei 1.000 de studenţi arestaţi în urma unei demonstraţii promonarhice vor fi executaţi. Oripilat de acest şantaj, regele semnează actul de abdicare în care era scris: „În consecinţă și pe deplin conştient de importanţa actului ce reprezintă interesul poporului român, abdic în numele meu și al urmaşilor mei la Tron, renunţând la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Semnat: Mihai I. Datat la Bucureşti, astăzi 30 decembrie 1947”. Imediat după abdicare, România a fost proclamată republică, iar în fruntea statului a fost instalat un prezidiu compus din membrii ai Partidului Comunist în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej.