Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat conferința EduCardia, care a vizat prezentarea rezultatelor obținute ca urmare a implementării proiectului Erasmus + EduCardia – Evaluarea și îmbunătățirea competențelor socio-emoționale ale elevilor cu ajutorul unui set de instrumente digitale inteligente și a unor activități educaționale specifice aplicate în școală în format fizic și online. Proiectul a fost derulat în perioada 2022-2025 și a propus un cadru de reflecție asupra importanței educației emoționale în școala românească, precum și asupra necesității de a dezvolta instrumente validate pentru evaluarea și intervenția corectă în acest domeniu. EduCardia a fost coordonat de Universitatea Tehnică din Atena și a avut ca parteneri, pe lângă Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea din Barcelona, Institutul de Științe al Educației din Cipru și Reteaua de Educație Emoțională din Spania.
Conferința s-a desfășurat în format hibrid și a reunit 145 de profesori din întreaga țară, interesați de promovarea abilităților socio-emoționale în procesul educațional. Deschiderea conferinței a fost marcată de intervenția conf. univ. dr. Aurora-Adina Colomeischi, coordonatorul proiectului și decanul Facultății de Științe ale Educației. În cadrul prezentării sale, aceasta a subliniat importanța dezvoltării abilităților emoționale în rândul elevilor, cu accent pe integrarea acestora în activitățile educaționale zilnice, arătând că educația emoțională poate servi drept fundament pentru toate activitățile școlii. Conferința a adus în atenție subiecte relevante și de interes pentru comunitatea profesorilor:
- Modelul teoretic EmoSocio și EmoSociogramele – prezentat de lector univ. dr. Diana Sînziana Duca, care a explicat mecanismele teoretice ce stau la baza proiectului și modul în care acestea pot fi aplicate în mediul educațional;
- Resursele EduCardia pentru formarea profesorilor – expuse de lector univ. dr. Andreea Ursu, care a oferit informații despre materialele dezvoltate și disponibile pentru cadrele didactice;
- Rezultate ale studiului de validare a instrumentelor dezvoltate în proiect – evidențiate de către lector univ. dr. Alina Ionescu – Corbu;
- Experiențe de bune practici – împărtășite de profesori din învățământul primar și liceal, care au prezentat rezultate și impresii din implementarea programului în propriile școli.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de feedback, în cadrul căreia participanții au subliniat relevanța conferinței și a proiectului EduCardia în contextul educațional actual. Profesorii prezenți au apreciat resursele oferite și au evidențiat necesitatea continuării cercetărilor și aplicării rezultatelor în școlile din România.
Proiectul EduCardia continuă să fie un reper important în procesul de integrare a competențelor emoționale în educație, iar conferința din acest an a fost un pas semnificativ în direcția consolidării acestor eforturi.