Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a convocat deliberativul județean în ședință ordinară miercuri, 27 noiembrie, însă atât consilierii județeni PNL, cât și cei de la AUR, nu s-au prezentat la ședință, ceea ce înseamnă că nu s-a întrunit cvorumul necesar, astfel încât să se poată vota proiectele de pe ordinea de zi.
„Din păcate, colegii liberali sabotează dezvoltarea județului Suceava. Neavând cvorum trebuie să declar ședința închisă. Este o decizie a celor de la AUR care ne-au anunțat săptămâna trecută că nu se vor prezenta la o ședință în care se votează vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, iar colegii de la PNL sunt foarte supărați, nu am înțeles de ce, și aleg să blocheze dezvoltarea județului Suceava. Se pare că nu au înțeles mesajul care a fost duminică în ziua votului, având în vedere că am două proiecte pe care încerc efectiv să le salvez”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.
Trebuie precizat că în cadrul ședinței Consiliului Județean de miercuri, 27 noiembrie, trebuiau să fie aleși cei doi vicepreședinți ai acestei instuții.
Consilierii județeni ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au ajuns la ședința de Consiliu Județean, după ce ședința a fost declarată închisă din lipsă de cvorum, în timpul conferinței de presă susținută de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan,