Comuna suceveană Voitinel atrage noi surse de finanțare pentru implementarea unor proiecte importante pentru comunitate. Unul dintre cele mai recente contracte de finanțare semnate de către primarul Maria Pleșca și reprezentanții ministerului de resort este cel aferent proiectului ce prevede construirea unor locuințe pentru specialiștii din educație și sănătate. Este vorba despre două apartamente al căror consum de energie este aproape egal cu zero, un aspect important în contextul creșterii prețurilor la energie. Tot în cadrul acestui proiect este prevăzută și construirea unei stații de încărcare pentru mașinile electrice.
„Sperăm să putem demara lucrările în acest an, astfel încât investiția să poată fi dată în folosință cât mai curând. Dacă vom avea noroc de un constructor bun, nu ar trebui să fie nicio problemă, mai ales că finanțarea o avem deja”, a spus primarul comunei Voitinel, Maria Pleșca, care a adăugat că termenul de finalizare a lucrărilor este de doi ani.
Investiția, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei, va fi realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, durata de implementare a proiectului fiind de 36 de luni.
Și pentru că domeniul Sănătății este unul dintre cele mai importante, primărița de la Voitinel se poate mândri cu un stadiu foarte avansat al lucrărilor de la noul Centru Medical din comună.
„Dacă în decembrie 2022 am dat ordinul de începere a lucrărilor, în decembrie 2023 ne propunem să le recepționăm. În incinta acestui Centru Medical va fi cabinetul medicului de familie, însă ne propunem să aducem cât mai multe specialități medicale pentru cetățenii comunei noastre”, a subliniat Maria Pleșca.
Trebuie precizat că valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 2,4 milioane de euro, bani alocați de la bugetul local al localității.
Lista investițiilor din comuna Voitinel continuă cu proiectul de eficientizare energetică a Școlii Gimnaziale din localitate, dar și cu mai multe proiecte de modernizare a drumurilor comunale.
Și cum agenda de la Primărie nu este niciodată goală, primarul Maria Pleșca lucrează constant la proiecte, fie ele cu finanțare de la bugetul local, fie cu bani atrași prin diferite programe guvernamentale sau europene, menite să crească calitatea vieții cetățenilor pe care îi reprezintă.