Cetățenii comunei sucevene Coșna sunt invitați duminică, 11 decembrie, de la ora 13:30, la Căminul Cultural din localitate, să ia parte la un deosebit concert de colinde și obiceiuri de Crăciun. La evenimentul organizat de către Primăria și Consiliul Local Coșna, pe lângă artiștii locali invitați, pe scenă vor urca și îndrăgiții Oana Font, Oana Matei Coruți și Emilian Coruți care, prin interpretările lor, vor crea o atmosferă de sărbătoare.
Primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, a precizat că pe scena Căminului Cultural vor urca și copii de la Școala Gimnazială Coșna, dar și Corul Bisericii Coșna, Ansamblul „Coșnencuța”, Grupul Vocal „Flori de pe Dorna”, precum și Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”.
„Îi invit pe coșneni să ia parte la acest concert de colinde și obiceiuri de Crăciun pentru a ne putea bucura împreună, preț de câteva clipe, de momentele speciale ce vor fi create de invitați”, a transmis primarul comunei Coșna, Gavril Pardău.
Comuna Coșna este recunoscută pentru datinile și obiceiurile pe care le păstrează cu sfințenie în perioada Sărbătorilor de Iarnă și este, probabil, printre puținele comune care în seara de Ajun se reunește, de asemenea, la Căminul Cultural pentru a colinda și a primi colindători.
Evenimentul va fi prezentat de către Raluca Bercea, jurnalist și organizator de evenimente.