Un împrumut de 30 de milioane de lei va fi contractat de Primăria municipiului Suceava pentru a asigura cofinanțarea pentru o serie de proiecte finanțate cu fonduri europene. Decizia a fost luată vineri, 31 ianuarie, în cadrul ședinței Consiliului Local Suceava.
Potrivit primarului Vasile Rîmbu, acest credit, ce va fi luat de la Trezorerie și va fi rambursat în maxim cinci ani, va asigura cofinanțarea pentru nu mai puțin de șase proiecte europene. Este vorba despre Creșterea eficienței energetice a clădirii Scolii Gimnaziale nr. 10; Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică; Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică; Extinderea pe verticală (mansardare) și dotare a clădirii Școlii Gimnaziale ”Miron Costin” și adaptarea sistemului de educație la evoluția tehnologică; Sistem de transport public ecologic metropolitan – etapa II și Parc fotovoltaic etapa I.