Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan asigură românii că vor primi bani în plus la pensii, însă a precizat că procentul cu care acestea vor crește va fi stabilit după ce Ministerul Finanțelor Publice va prezenta proiecția bugetară. Rareș Bogdan a precizat, întrebat dacă sunt promisiuni în contextul viitoarelor alegeri, că aceste declarații sunt făcute în baza situației bugetare.
„Toate sunt bazate pe realitatea încasărilor şi pe situaţia bugetară. În momentul în care vedem proiecţia bugetară cu care trebuie să vină în 2-3 săptămâni Ministerul Finanţelor vom vedea exact procentul pe care ni-l permite… 14 % ar fi un procent din punctul meu de vedere care ar acoperi rata inflaţiei şi ar acoperi acea lege cu 40 % . Noi am da şi 30 % şi 40%, dar trebuie să fie bani. Până acum ştim un lucru: că avem absorbţie de fonduri europene, că avem cel mai mare procent pe investiţii şi că avem din PNRR primiţi deja 900 de milioane. Cert este că românii vor primi bani în plus la pensii”, a declarat Rareş Bogdan.
Mai mult decât atât, acesta a subliniat că procentajul de creștere a pensiilor va fi stabilit în funcție de proiecția bugetară.
„Numai că în afară de bani în plus la pensii, că sunt 10 că sunt 11 că sunt 13 că sunt 16 la sută, vom vedea în funcţie de proiecţia bugetară, ce este foarte important este cum reuşim să venim cu plus valoare pentru capitalul românesc”, a precizat Rareş Bogdan, potrivit psnews.ro.