Dezvoltarea satului românesc și reducerea decalajelor dintre comunitățile locale reprezintă una dintre principalele priorități ale guvernării PSD în următorii patru ani.
Așa cum arătăm și în Programul de guvernare 2025 – 2028, reducerea decalajelor dintre mediul rural și cel urban are ca bază de pornire trei elemente definitorii pentru o societate civilizată: educația, domeniul sănătății și infrastructura.
* Școli moderne și centre medicale la țară, nu doar la oraș
În domeniul educațional, PSD își propune asigurarea celor mai bune condiții pentru copii în școlile din mediul rural, prin dotarea acestora cu mobilier și tehnică modernă de ultimă generație – table inteligente, laboratoare virtuale etc., totul pentru un proces educațional adecvat secolului în care trăim.
Ne propunem, de asemenea, în următorii patru ani, printr-o strategie clară și investiții coordonate, să le facilităm locuitorilor din mediul rural accesul la o rețea de sănătate publică interconectată, care să asigure prezența la o distanță optimă a unor centre medicale.
Centre medicale cu servicii de medicină de familie, centru de recoltare, dar și cabinete medicale de specialitate, inclusiv cabinet de stomatologie și farmacie.
Astfel, cei din mediul rural nu vor mai fi nevoiți să parcurgă distanțe mari până în orașe, având aproape de ei serviciile medicale de bază.
* Nu poți vorbi de un județ dezvoltat, dacă nu dezvolți fiecare localitate în parte
Din păcate, infrastructura din mediul rural al județului Suceava a cunoscut o dezvoltare inechitabilă, multe dintre investiții realizându-se pe criterii politice, motiv pentru care există decalaje mari între localități.
Așa cum a declarat în repetate rânduri și Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, dezvoltarea unui județ presupune dezvoltarea fiecărei localități în parte.
Partidul Social Democrat va asigura în toate localitățile din mediul rural o dezvoltare a infrastructurii rutiere, a rețelelor de alimentare cu apă, canalizare, gaz sau iluminat public.
Putem vorbi de condiții decente de trai doar dacă se asigură în fiecare localitate rurală accesul la infrastructură modernă.
De asemenea, în programul de guvernare al PSD sunt prevăzute și programe de reconversie profesională pentru persoanele cu venit minim, dar și sprijinirea integrării comunităților minoritare în comunitățile locale.
* Asocierea localităților învecinate pentru obținerea a cât mai multe fonduri
PSD încurajează asocierile dintre mai multe localități apropiate pentru a avea acces la cât mai multe fonduri.
În timpul mandatului premierului Marcel Ciolacu a fost adoptată în acest sens Legea 387/2023, referitoare la organizarea și funcționarea Consorțiilor administrative.
Această lege permite localităților apropiate să se organizeze în consorții administrative și astfel să acceseze în comun fonduri guvernamentale în vederea asigurării unor servicii de calitate.
Doresc să ajut comunitățile locale să conlucreze (pe modelul ADI – Asociații de dezvoltare Intercomunitară) pe acele proiecte care să ducă la modernizarea infrastructurii locale (drumuri și poduri de legătură, piste de biciclete) menite să asigure o mai bună legătură între comunități.
Totodată, alături de colegii mei din PSD Suceava, vrem să venim cu cât mai multe programe pentru dezvoltarea și promovarea potențialului local: târguri/piațete pentru comercializarea produselor locale/meșteșugărești, turism local, conservarea tradițiilor și a obiceiurilor locale, inclusiv prin investiții în clădirile de patrimoniu.
Aceasta este Calea Sigură pentru Suceava, pentru România!
Doar împreună vom reuși!
Cristian Sologon – PSD Suceava
CMF 11240017