de Dragoş Huţuleac
Demnitatea este importantă atât pe plan personal, cât şi la nivel de ţară sau sistem politic. Pentru că demnitatea te împiedică să fii slugă. Numai așa poți fi un om liber, doar așa poți zice cu ce ești sau nu ești de acord, doar așa ai posibilitatea de a alege. În alte condiții, decid alții pentru tine, iar tu trebuie să execuți fie că îți place sau nu. Ori asta nu mai seamănă a democrație, oricât ai vrea să păstrezi aparențele. Iar o nemulțumire legată de această formă de guvernare există în rândul populației și e tot mai vizibilă.
Tipul acesta de capitalism democratic, începe să dea rateuri tot mai mari în ochii societății. Spuneam în unul dintre articolele mele că se ridică o generație de tineri pe care îi doare de ce se întâmplă cu această țară în care mulți dintre ei nu-și găsesc locul, deși ar dori s-o facă. Am convingerea că nemulțumirea lor va fi sfârșitul capitalismului și va conduce la reconfigurarea sistemului democratic, dacă nu la dispariția lui. Vocile lor, ale tinerilor care nu mai fac față acestui sistem politic și economic practicat în țara noastră de peste 30 de ani, se aud tot mai des, tot mai tare și sunt tot mai unite.
Acest fapt va duce într-un final la prăbușirea sistemului, dacă între timp nu vor exista minți luminate care să pună umărul la updatarea lui conform noilor realități sociale. Iar aceste minți nu vor exista sau, dacă există, sigur nu vor fi promovate în poziții din care să poată schimba ceva, asta deși toată lumea e de acord că așa nu se mai poate.
Sunt convins că în cel mult 10 ani, timp în care respectivii tineri își vor întemeia familii, vor avea copii și vor încerca să aibă o viață decentă, sistemul va crăpa.
Responsabilitățile pe care le aduce cu sine familia, îi vor determina pe acești oameni aflați în deplinătatea maturității lor să reacționeze cu scopul a găsi soluții pentru o viața normală. În acel moment vom asista la o nouă revoluție. Nu știu dacă va fi violentă, sau nu, dar ea va exista și va însemna renașterea efectivă a României, pentru că ea în 89 nu a avut parte de o renaștere, ci mai degrabă de o înmormântare în același mormânt cu cuplul Ceaușescu. Dacă doriți, din punctul meu de vedere, asta a fost și simbolistica uciderii celor doi. Dacă revoluția din 89 a fost una regizată, cu scenariști din afară, aceasta va fi una sinceră, pornită din intimitatea nevoilor cetățenilor acestei țări. Din acest motiv, viitoarea revoluție va fi una cu rezultate pozitive. Va fi una sinceră. Ori sinceritatea e o bază bună pentru a construi viitorul unei națiuni, nicidecum minciuna și perfidismul.