Marți, 29 noiembrie, la sediul Primăriei Comunei Bilca a avut loc o nouă ședință de Consiliu Local, pe ordinea de zi aflându-se mai multe subiecte de interes pentru localitate. Veștile bune au fost cele care au dominat ședința, însă, ca aceste vești să se transforme și în fapte, a fost nevoie și de discuții mai amănunțite.
Mai întâi, consilierii locali au aprobat o sumă de bani pentru cadourile copiilor din localitate, iar mai apoi s-a pus în discuție organizarea de către PRIMĂRIA BILCA a unui spectacol de datini și obiceiuri pe data de 18 decembrie. Acest subiect a fost dezbătut minute în șir, iar după ce s-a hotărât suma care va fi alocată, s-a născut o altă problemă: cine va avea de justificat banii pentru acest spectacol?
„Amu’, nu mai zic de altele, dar covrigi și portocale eu n-am cum …”, a ridicat problema directorul școlii din Bilca, Costică Negru.
„Vă învăț eu: îi băgați în pomul de Crăciun și pe ăștia”, a spus un consilier local.
Vizibil iritat, primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu, i-a replicat directorului Negru: „Dacă mata’ NU ai cum, eu am cum?”.
Tot primarul Zaharie a completat: „La pomul de Crăciun dacă n-ai să ai cafea, șampanie și băuturi alcoolice, nu o să-ți zică nimic. Așa ni s-a spus: luați o agendă, un calendar… Domnul director, n-o zis doamna Crișu (n.r. Crișu Carmen – Elena- Auditor Public Extern) cât îi ea de rea și eu zic că e foarte rea… n-o să zică că ați dat pe alte lucruri…”.
„5000 de lei, la Școală, da?”– a concluzionat secretarul comunei Bilca, care inițial a încercat să sugereze că este nevoie de atenție sporită cu facturile, dacă Școala organizează spectacolul Primăriei, însă a fost acoperită de vocea edilului.
Practic, în traducere liberă, Primăria Bilca vrea să organizeze un spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun, însă banii pentru artiști să fie plătiți de Școală.
În acest sens, există două Hotărâri de Consiliu Local, Primăria optând pentru această metodă, în detrimentul uneia legale: de a angaja o firmă specializată în organizarea evenimentelor, sau de a încheia contracte directe cu firmele artiștilor invitați.
De altfel, directorul Negru a mai venit și cu alte idei ingenioase de organizare: deși vorbim în mod insistent în ultima perioadă de problema solicitării banilor de la părinți, acesta sfidează și această regulă.
„Cu mâncarea mă descurc eu, fac mamele sarmale. Cu cazarea, la fel, să meargă acasă la copii, așa se nasc legături”, a spus directorul Negru.
Contactat telefonic, secretarul comunei Bilca a declarat: „Aveți aici dreptate: nu am cum să aloc bani pentru serbare și să îi pun la pomul de Crăciun, da…”.
După ce secretarul comunei a fost contactat de către un reporter al ziarului SuceavaLive, directorul Costică Negru l-a contactat, la rândul său, pe reporterul ziarului. Inițial a declarat că nu se mai implică în organizarea acelui eveniment, iar în încheiere a subliniat că îl va face și va fi chiar prezentat de soția sa care „dă ceață”.
Totodată, prof. Costică Negru i-a reproșat reporterului că „s-a sesizat pentru o sumă atât de mică, în condițiile în care BĂDĂLĂU a furat milioane”.