Cuplurile de aur și elevii merituoși din Adâncata, premiați de Ziua Comunei. Primarul Viorel Cucu: „Mă plec în fața dumneavoastră”

Cea de-a zecea ediție a Festivalului „Satule de sub Pădure” s-a desfășurat luni, 15 august, pe terenul de sport din comuna Adâncata. La evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Adâncata au luat parte sute de cetățeni dornici să petreacă alături de artiștii invitați. Ca în fiecare an, primarul Viorel Cucu i-a premiat pe cei mai merituoși elevi ai școlilor din comună, dar și pe cetățenii care au împlinit 50 de ani de căsnicie.

Alături de edilul de la Adâncata, la sărbătoarea comunei au fost și primarul comunei Fetești din Republica Moldova, Ioan Muntian, dar și primarii Daniel Olariu de la Hănțești, care le-a urat celor prezenți distracție plăcută, iar cuplurilor de aur viață lungă și frumoasă și de acum în colo, și Radu Reziuc de la Mitocu Dragomirnei, care i-a și oferit lui Viorel Cucu o frumoasă icoană cu Maica Domnului, în semn de prețuire și respect.

„Nu puteam lipsi de la această frumoasă sărbătoare a comunei  dumneavoastră pentru că am o obligație morală față de primarul dumneavoastră, care m-a ajutat cu sfaturi ori de câte ori i-am bătut la ușă și a răspuns prompt invitațiilor mele de a lua parte la evenimentele din comuna Mitocu Dragomirnei. De aceea, oamenii din Mitoc oferă oamenilor din Adâncata o icoană cu chipul Maicii Domnului, pe care o prăznuim astăzi”, a transmis primarul Radu Reziuc.

Totodată, la Ziua comunei Adâncata a fost prezent și militarul Cătălin Marusiac, fiu al satului, care face parte din Brigada 81 militarizată a Armatei Române și care i-a oferit primarului Viorel Cucu, care este colonel în rezervă, o plachetă de onoare din partea comandantului Brigăzii 81, colonel doctor Traian Scurt.

Înainte de startul oficial al petrecerii, edilul Viorel Cucu le-a urat tuturor celor prezenți distracție plăcută și i-a îndemnat să-și pună bazele în Dumnezeu care le rânduiește pe toate.

„Vreau să mă plec în fața dumneavoastră cu cinste și demnitate și să vă urez sănătate bucurii pentru că sunteți astăzi alături de mine la acest eveniment care practic marchează întâlnirea fiilor satului, a părinților și copiilor noștri, a prietenilor noștri care au fost plecați peste hotare. Ne întâlnim în această zi de sărbătoare, să putem povesti, să depănăm amintiri, să ne povestim greutățile și de ce nu, să ne bucurăm de această zi. Dumnezeu ne-a binecuvântat astăzi cu ploaie, ne binecuvântează cu soare acum. Toate vor fi la timpul lor prin grija bunului Dumnezeu”, a transmis primarul Viorel Cucu, în deschiderea evenimentului.

 

Cei mai buni elevi, premiați pentru performanță

 

 

Primarul Viorel Cucu i-a premiat și în acest an pe elevii cu rezultate deosebite la învățătură și la concursurile școlare. Este vorba despre Valentina Șvabu, care a obținut mențiune la Olimpiada „Universul Cunoașterii” prin lectură în limba română, faza județeană și șefă de promoție, Alexandra Colbu, șefă de promoție, Maria Julia Rosi, pentru rezultate deosebite la Olimpiada Universul Cunoașterii prin lectură limba română – faza națională și Lavinia Ichim – mențiune la olimpiada de Matematică, faza județeană. Trebuie spus că cele patru eleve au primit din partea Primăriei și a Consiliului Local premii în bani și cadouri.

„Sunt patru copii care zicem noi că sunt emblema satului și a școlii noastre. Dacă am făcut condiții în școli trebuie să avem și copii cu rezultate foarte bune. Ei sunt unii dintre cei cu rezultatele cele mai bune. Sunt copii de nota 10 și mă plec cu cinste și le spun ca Dumnezeu să le dea sănătate și să faceți cinste satului. Sunt copii de nota 10. Meritul este al celor patru copii, care s-au străduit, au învățat, dar și al profesorilor care i-au educat și nu în ultimul rând al părinților care au avut grijă de ei. Noi, comunitatea, ne mândrim cu acești copii”, a spus primarul Viorel Cucu.

 

Exemplele de trăinicie în căsnicie, premiate de administrația locală

 

 

Și pentru că premierea cuplurilor de aur a devenit o tradiție la Adâncata, și anul acesta edilul Viorel Cucu a premiat cele opt familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Este vorba despre Dumitru și Maria Airinei, Lucian și Elena Ioniță, Lupașcu Dumitru și Veronica, Gheorghe și Emilia Șutu, Mihai și Rodica Titianu, Vasile și Crinuța Țilea, Voina Grigore și Maria și Constantin și Elena Pușcașu. Aceștia au primit câte o plachetă aniversară, un buchet de flori, un premiu în bani și un cadou

 „Sunt cupluri pe care trebuie să le respectăm pentru că ne fac cinste. Sunt cele opt cupluri care împlinesc 50 de conviețuire, sunt 50 de ani de viață. Dacă numărăm 50 de ani de viață ai noștri, dar când ne gândim la 50 de ani de căsnicie înseamnă greutăți, înseamnă copii și nepoți frumoși, înseamnă oameni care Dumnezeu le-a dat sănătate și astăzi sunt împreună cu noi. Și de fiecare dat când sărbătorim cuplurile de aur am emoții. Pentru că eu aici am trăit, aici am copilărit și astăzi am ajuns să fiu eu cel care le cinstesc cu demnitate și mă simt onorat că pot să fiu alături de ei și pot să îi sărbătoresc la 50 de ani de căsnicie”, a declarat Viorel Cucu.

După festivitatea de premiere, sărbătoriții au participat la o slujbă de mulțumire oficiată la Biserica de lemn din Adâncata, iar ulterior Primăria le-a oferit o masă festivă.

În continuare, cetățenii prezenți s-au putut bucura de spectacolele folclorice susținute de artiști din comuna Adâncata, dar și de cele susținute de Gabriel Cîrcu, Alexandra Răstoacă, Ioana Stamate, Robert Străchinar, Ștefania Țurcanu, Sebastian Galan, Dana Dăncilă, Doina și Ciprian Petroaie, Lavinia Chirilă, Călin Brăteanu, Ansamblul „Străjerii Pojorâtei”, Sorin Filip și Laura Haidău, precum și de spectacolele folclorice susținute de Ansamblul „Arcanul” USV și de Formația Rekord.