Vinuri alese, costume tradiţionale şi obiecte de artizanat care au stârnit invidia multora – așa ne-am prezentat la Târgul de Turism de la Londra. România încearcă să atragă cu ale sale peisaje și tradiții cât mai mulți turiști dar în târgurile tradiționale se vând și multe produse fabricate în China sau produse culinare fără specific local. Ce trebuie făcut în turismul românesc a explicat, la TVR INFO, Daniel Cadariu ministrul antreprenoriatului și turismului.
Daniel Cadariu ministrul antreprenoriatului și turismului a declarat, la TVR INFO, că meșteșugarii se confruntă cu lipsa piețelor de desfacere pentru produsele lor, în același timp a atras atenția că la porțile mânăstirilor sau în târgurile tradiționale se regăsesc la vânzare multe produse de proveniență China.
Este nefiresc și aici principala inițiativă ar trebui să fie a administrațiilor publice locale, este nefiresc și de neadmis, pentru că vin dintr-o zonă turistică cu tradiție, în Bucovina există foarte multe mânăstiri, multe dintre ele în patrimoniul UNESCO și este nefiresc ca la poarta acestor mânăstiri să se vândă orice fel de obiecte produse în China și nu obiecte manufacturate, a subliniat ministrul turismului.
Ministrul a povestit că a văzut pe litoral vânzându-se trei ii la 20 de lei, in condițiile în care în România se produc astfel de produse.
Daniel Cadariu a spus că este o piață liberă, dar dacă îți dorești să fii o stațiune turistică renumită la nivel internațional, trebuie să ai grijă la toate aspectele. Nu e suficient să ai doar drumuri, iluminat, parcuri, nu e sufcient efortul operatorilor pentru a avea structuri de cazare moderne, pentru a oferi servicii de calitate trebuie să ai grijă la întreg, a subliniat ministrul Daniel Cadariu.