Cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, marți, 21 martie, de la ora 13.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc lansarea volumului de poeme Și Dumnezeu a fost țărână, de Nichita Danilov, apărut la Editura Cartier din Chișinău, colecția Rotonda. Vor participa, alături de autor, și vor prezenta cartea criticul literar Isabel Vintilă și Alexandru Ovidiu Vintilă, poet și eseist, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni.
„Nichita Danilov nu e doar unul dintre poeții de mare pondere ai «generației ’80» (alături de Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan și alți doi-trei), ci și singurul ei poet metafizic în toata puterea cuvântului. Poate ultimul, la acest început de mileniu, până la proba contrarie… Poemele lui nu sunt nici «moderne», nici «postmoderne»: ele sunt simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critica a subliniat îndeajuns insolitul acestei poezii «nocturne», vizionare și fantastice, în care, dincolo de măștile grotești, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendența există. Senzația de univers puternic simbolizant – suficient sieși, paralel celui contingent, derizoriu și îngust-biografist al poeților actuali –, prin lentila căruia lumea exterioară, contingentă își străvede, ca prin vis, umbrele, e pregnantă, ca și legătura inima cu tradiția mistică a creștinismului răsăritean. Autorul nu joacă, precum majoritatea colegilor săi, la bursa realului contingent sau a transcendenței de hârtie (pentru el criza limbajului nu există), ci la aceea a irealității și a transfigurării. Senzația de autenticitate e obținută prin convenționalizarea discursului simbolic despre transcendență. Cum? Prin situarea eului poetic într-un punct de fugă al perspectivei, unde contrariile fuzionează și de unde totul se vede per speculum in enigmate. Vocea lirică nu alunecă astfel nici în registrul solemn-liturgic post-gândirist ce exalta, vetust și emfatic, Divinitatea, nici în registrul plebeu al deriziunii care desacralizează grotesc, bufon și eventual parodic totul, ci se menține pe linia subțire dintre ele, ca un «martor neutru», distanțat, privind «ca dintr-o cameră ascunsă, prin ochelari fumurii». Un stil alb, cu dicțiune gravă, discret-incantatorie, colorat de mari metafore și imagerii surrealiste, pigmentat cu umor negru și mizând pe transcrierea cât mai fidelă a meditației și a viziunilor generează jocuri de umbre care devin amețitoare atunci când ispita conceptualismului (cu demonstrativismul aferent) este evitată.” (Paul Cernat)
Nichita Danilov s-a născut pe 7 aprilie 1952, în Climăuți, com Mușenița, județul Suceava. Este absolvent al Facultății de Științe Economice din Iași. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul Ziarul de Iași (Pagina culturală). De asemenea, a publicat în aproape toate revistele literare din România. Poeziile sale au fost traduse şi au apărut în diverse reviste din SUA, Anglia, Cehia, Slovacia, Franţa, Spania, Letonia, Ungaria, Italia, Rusia, Ucraina, Serbia, Estonia etc. De toate aceste traduceri s-au ocupat nume de traducători de prestigiu precum: Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leon Briedis, Lidia Nasincova, Danilo De Salazar, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc. Enumerăm din opera sa volumele: Fântâni carteziene, poeme, Ed. Junimea, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Câmp negru, poeme, Ed. Cartea Românească,1982; Arlechini la marginea câmpului, poeme, Ed. Cartea Românească, 1985 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); Poezii, Ed. Junimea, 1987 (Premiul Asociației Scriitorilor din Iaşi); Deasupra lucrurilor, neantul, poeme, Ed. Cartea Românească,1990 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis); Urechea de cârpă, pamflete, Ed. Boema, 1992; Apocalipsa de carton, eseuri, Editura Institutul European,1995; Mirele orb, poeme, 1995 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Nevasta lui Hans, proză, Ed. Moldova, 1996; Nouă variaţiuni pentru orgă, poeme, Ed. Polirom, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Suflete la second-hand, poeme, Ed. Vinea, 2000; Second Hand Souls, Twin Spoon Press, Praga, traducere în limba engleză de Sean Cotter, SUA; Nouă variațiuni pentru orgă/ Nine Variations for Organ, antologie în limba engleză, ediţie bibliofilă, Olanda; Tălpi, roman, Ed. Polirom, 2004, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Iași; Maşa şi Extraterestrul, roman, Ed. Polirom, 2005; Capete de rând, eseuri şi portrete literare, Ed. Paralela 45; Centura de castitate, versuri, Ed. Cartea Românească, 2007 (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, 2007, Premiul pentru literatură al revistei Flacăra, Premiul Academiei Române, 2009); Locomotiva Noimann, roman, Ed. Polirom, 2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Ambasadorul invizibil, roman, Ed. Polirom, 2010, premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului acordat de ARIEL, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Imagini de pe strada Canta, Ed. Tracus Arte, 2011, Premiul pentru poezie al revistei Observator cultural; Portrete fără ramă, Ed. Tracus Arte, 2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului acordat de ARIEL; Celălalt Nichita, eseu, Ed. Tracus Arte, 2013; Recviem pentru țara pierdută, poeme, Ed. Cartea Românească, 2016; Omul din eprubetă, roman, Ed. Polirom, 2021; De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă, Tracus Arte, 2021; Simfonia mută (nuvele și povestiri), Polirom, 2022, Și Dumnezeu a fost țărână, Cartier, 2022.
Evenimentul este organizat, sub egida Consiliului Județean Suceava, de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.), Filiala Iași și Reprezentanța Suceava a U.S.R., Filiala Iași.