Deputatul Balan, către ministrul Rafila: „Ce axe de finanțare ar putea să acceseze Consiliul Județean Suceava, începând cu anul 2024, în vederea finanțării celor mai moderne dotări la noul Spital de oncologie Suceava?”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, prin intermediul căreia i-a solicitat să precizeze ce axe de finanțare ar putea să acceseze Consiliul Județean Suceava, începând cu anul 2024, în vederea finanțării celor mai moderne dotări la noul Spital de oncologie Suceava.

Parlamentarul sucevean a precizat că, prin eforturile Consiliului Județean Suceava, condus de președintele Gheorghe Flutur, în municipiul Suceava este în curs de construire un nou spital – Spital de Oncologie – al cărui grad de execuție este de peste 25%, existând toate premisele ca, în 12 luni, investiția să fie finalizată. Investiția, care depășește 10 milioane de euro, va fi una extrem de utilă pentru a asigura medicilor și pacienților condițiile cele mai bune în lupta cu această boală nemiloasă. 

„Analizând oportunitățile financiare pe care le are România în perioada de programare multianuală 2021-2027, am constatat cu satisfacție că Programului Sănătate i s-au alocat peste 5,8 miliarde de euro, o parte consistentă fiind prevăzută chiar consolidării infrastructurii necesare și dotărilor la nivelul secțiilor și spitalelor de oncologie.  În condițiile în care resursele locale ale Consiliului Județean Suceava sunt limitate și alocate către o paletă largă de investiții pentru modernizarea județului, fondurile externe nerambursabile ar reprezenta o sursă complementară de finanțare a infrastructurii și dotărilor de la noul Spital de oncologie Suceava. În acest context, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:  

  • Ce axe de finanțare ar putea să acceseze Consiliul Județean Suceava, începând cu anul 2024, în vederea finanțării celor mai moderne dotări la noul Spital de oncologie Suceava? Care ar fi valoarea maximă pe care Consiliul o poate solicita?

  • Dat fiind deficitul acut de medici, inclusiv în specializarea oncologie și hematologie (adulți/pediatrică), vă rog să precizați ce mecanisme stimulative intenționați să implementați pentru a stimula tinerii absolvenți să aleagă o asemenea specializare cu ocazia rezidențiatului?”, se arată în textul întrebării.