Deputatul Balan îi solicită ministrului Energiei soluții pentru determinarea unui preț accesibil pentru gazele naturale la consumatorii casnici

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat ministrului Energiei, Sebastian Burduja, o Întrebare prin intermediul căreia i-a solicitat să precize care sunt soluțiile preconizate pentru determinarea unui preț accesibil pentru gazele naturale la consumatorii casnici.

Parlamentarul sucevean a precizat că unul dintre obiectivele majore ale Partidului Național Liberal în ceea ce privește dezvoltarea locală și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru populație îl reprezintă extinderea rețelelor de utilități, în special în mediul urban mic și în mediul rural.

Ioan Balan a subliniat că un efort deosebit s-a făcut și continuă să se facă în legătură cu extinderea rețelelor de gaze și conectarea gospodăriilor la acest tip modern de încălzire a locuinței și de preparare a hranei. În timpul guvernării PNL, sub conducerea președintelui C.J., Gheorghe Flutur, Suceava a fost primul județ din țară care a demarat la nivel local proiecte pentru extinderea rețelelor de gaze, dând exemplu comuna Moara.

„Din păcate, șocurile resimțite pe piața energiei în ultimii ani au determinat o majorare substanțială a prețului final plătit de consumatorii casnici, ceea ce generează mare neîncredere că un astfel de sistem ar mai fi atractiv din punct de vedere financiar.

Cunoscând profesionalismul dumneavoastră și implicarea totală în găsirea soluțiilor optime pentru a asigura un preț accesibil al gazelor naturale pentru populație, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

– Ce măsuri anticipați pentru a menține actualele tarife sau chiar a determina operatorii economici care distribuie gaze naturale să ofere prețuri mai competitive decât în prezent?

– Vă rog să precizați dacă ați analizat împreună cu ANRE motivele creșterii constante ale costurilor de transport și de distribuție (gaze naturale/energie electrică), deoarece acestea au ajuns la un nivel inexplicabil de mare (jumătate din costul facturii).

 – Când vă propuneți să prezentați în spațiul public soluțiile Ministerului energiei, pe termen scurt și mediu, cu privire la tarifele pentru consumatorii casnici?”, se arată în textul Întrebării.