Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a susținut o declarație politică în Parlamentul României în care a susținut necesitatea sprijinirii absolvenților pentru a se integra pe piața muncii. Ioan Balan a precizat că din nefericire, șomajul în rândul tinerilor nu este numai o problemă greu de eliminat la nivelul României, ci este un fenomen generalizat la nivelul Uniunii Europene. Balan a precizat că unul din cinci tineri nu are loc de muncă și nici perspective să se angajeze foarte repede.
„Mă bucur foarte mult că la insistențele parlamentarilor liberali, învățământul profesional și cel profesional-dual au fost relansate, după o decizie mai veche prin care se desființaseră școlile de arte și meserii. Mă bucur, de asemenea, că pe lângă facilitățile fiscale pe care noi, parlamentarii liberali, le-am creat pentru angajatorii implicați în susținerea învățământului profesional-dual, Ministerul educației a reușit să obțină, din fonduri PNRR, realizarea mai mult campusuri de învățământ profesional-dual în întreaga țară. Sunt măsuri benefice pentru viitorul profesional al tinerilor care, până mai ieri, se gândeau doar la cum să plece din țară”, a spus deputatul liberal sucevean.
El a subliniat faptul că echipa liberală de la Suceava, condusă de președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, a reușit în numai câțiva ani să schimbe cu totul înfățișarea județului, să promoveze proiecte, de infrastructură, de dezvoltare economică și să creeze un climat atractiv pentru operatorii economici.
„Astăzi avem la Suceava aproape tot ceea ce are nevoie un investitor: avem aeroport la standarde internaționale, avem utilități de cea mai bună calitate, drumuri județene reabilitate, servicii publice superioare și, în curând, vom avea și autostrăzile mult așteptate”, a spus Balan. Deputatul PNL de Suceava a declarat că alături de parcul industrial de la Suceava, Consiliul Județean Suceava a creat la Siret, împreună cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, un parc științific și tehnologic care așteaptă atât investitori, cât și tineri care să fie calificați și integrați rapid în câmpul muncii.
Salut inițiativa președintelui Gheorghe Flutur care, împreună cu directorii de unități de învățământ și Inspectoratul școlar județean, a demarat discuții în vederea identificării celor mai bune mecanisme pentru implicarea elevilor și absolvenților în învățământul profesional-dual care se dezvoltă în parcurile industriale din județul Suceava. Este un pas deosebit de important pentru a sprijini tinerii să aibă un loc de muncă imediat după finalizarea studiilor și de a susține angajatorii să aibă forța de muncă bine calificată, de care au atâta nevoie”, a încheiat Ioan Balan.