Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a transmis că votul a fost dintotdeauna un exercițiu de responsabilitate, a fost forma de implicare a fiecărui cetățean în viața comunității, votul reprezintă vocea fiecăruia dintre noi în exprimarea comună legată de felul în care vrem să trăim.
„Acum, mai mult decât în trecut, fiecare vot cântărește enorm, căci ne aflăm la o răscruce de idealuri și ideologii.
Ne aflăm în fața opțiunii de a alege lideri care vor provoca neliniști, convulsii și răsturnări sociale sau de a alege oameni competenți care să ofere stabilitate, confort social și progres.
Parlamentul este echipa de lideri ai națiunii care formează guvernul, care imprimă direcția de dezvoltare a țării, care transformă așteptările oamenilor în fapte concrete. Este important, oameni buni, ca Parlamentul să aibă o alcătuire echilibrată, ca PSD să constituie pilonul de stabilitate, să putem preveni devieri de la direcția sănătoasă de dezvoltare a țării.
România este parte din familia occidentală a UE si NATO, viitorul nostru este legat de viitorul lumii civilizate, dar vom păși către viitor în ritmul și felul în care ne mandatați să-l construim.
Votați nu doar pentru alcătuirea politică a Parlamentului, ci pentru felul în care va fi viața de zi cu zi, votați pentru familia voastră, pentru ceea ce vor învăța copiii la școală, pentru a păstra și duce mai departe valorile, credința și identitatea națională. Votați pentru grija față de tineri și bătrâni deopotrivă, pentru cei cărora le pasă de fiecare categorie socială, de economie, de agricultură, de capitalul românesc și de fibra națiunii. Votați pentru a elimina ura din societate.
Nu votați pentru cei care vă spun cum să trăiți, ci pentru cei care pot face astfel încât să trăiți așa cum vă doriți.
Votați PSD pentru Parlamentul și Guvernul care să asigure liniștea și dezvoltarea armonioasă a societății mai departe!
Vă mulțumim pentru încrederea de până acum, ne străduim neîncetat să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și ne înclinăm cu respect în fața votului dumneavoastră.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat deputatul Eugen Bejinariu.