Casa de Cultură din Fălticeni a fost vineri, 19 aprilie, gazda unui eveniment în cadrul căruia 12 reprezentanți ai Partidului Național Liberal și-au lansat candidatura pentru alegerile de primar din localitățile lor.
Organizator direct a fost deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, sub tutela căruia se află cele 12 localități care formează așa numita Zona 4 din cadrul Organizației Județene a PNL: Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Bunești, Dolhești, Fântânele, Hârtop, Preutești, Udești, Vadu Moldovei, Verești și Vulturești.
În fața numeroasei asistențe, alături de fostul Ministru al Culturii și cei 12 candidați, pe scenă au fost prezenți președintele PNL Suceava și Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședintele CJ Suceava și fostul primar al municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, precum și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Gheorghe Flutur le-a sugerat colegilor săi să nu mai creadă sau să spună că „Fălticeni e zonă roșie pentru că nu e așa”.
În cuvântul său, liderul PNL Suceava le-a vorbit colegilor săi despre investițiile majore din județ, despre aportul său în proiectele legate de Autostradă și i-a îndemnat să le vorbească oamenilor despre toate aceste realități.
De altfel, Flutur le-a cerut să facă diferența dintre un politician care „duce cafele și face ședințe foto” și unul „a cărui voce este auzită”.
„Simt că nu suntem piatră de moară, iar Suceava are nevoie de ce știm noi să facem. S-a dus vestea că zona Fălticeniului este roșie, dar nu-i adevărat. Propunerea noastră pentru funcția de primar al municipiului este VIP, este top: directorul liceului <<Nicu Gane>>, doctor, istoric, modest, onest, cu un program electoral structurat atent. PNL are rețeta potrivită exact pentru Fălticeni”, a transmis Flutur.
La rândul său, Ion Lungu și-a arătat disponibilitatea de a-și pune la dispoziție vasta experiență administrativă pentru a își susține colegii liberali.
Trebuie spus că 4 dintre cei 12 candidați din zona Fălticeni sunt și primari în funcție.
Decebal Isachi, intră în cursă pentru un nou mandat la conducerea Primăriei orașului Dolhasca, pentru care a reușit să atragă importante fonduri europene pe parcursul celor 8 ani în care a condus orașul.
Tomiță Onisii țintește, de asemenea, alți patru ani ca primar al orașului Liteni.
Trecând la comune, Vasile Hîj și Cătălin-Vasile Hrescanu, primari la Fântânele și respectiv Hârtop vor cere încă o dată încrederea concetățenilor. Cei patru vor să își continue proiectele începute, dar să vină și cu altele noi pentru dezvoltarea comunităților lor.
În celelalte 8 localități, candidații intră în competiția electorală cu viziuni noi pentru viitorul comunităților din care fac parte, care, în opinia lor, nu s-au bucurat până acum de o administrație la nivelul pe care l-ar merita. Profesorul Codrin Bența, director al Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni este candidatul liberal pentru Primăria municipiului Fălticeni. Acesta a prezentat pe scurt câteva dintre proiectele îndrăznețe pe care el și echipa sa le-au gândit pentru comunitatea locală.
La Bunești va candida Cezar Ciornei, care, la 29 de ani, a fost cel mai tânăr dintre cei aflați pe scenă. El se află la a doua candidatură, dar arată mai multă încredere ca oricând că poate transforma comuna Bunești într-o comună europeană, printr-o administrație performantă.
Gabriel Boboc dorește să aducă la Dolhești rețeta administrației liberale, de unde lipsesc facilități de bază, precum apă, gaz, canalizare, dar și locurile de muncă. Alături de oameni din echipa sa, și cu susținerea colegilor liberali din județ, el dorește să schimbe fața Dolheștiului, o comună aflată la mulți kilometri în urma altor comune cu administrații liberale.
La Preuteşti va candida Daniel-Constantin Mihăilă. Actual consilier local, fost viceprimar în perioada 2016-2020, Daniel Mihăilă este nemulțumit de faptul că administrația curentă nu a reușit să atragă fonduri europene, neputința actualului primar condamnând comuna la stagnare.
La Vadu Moldovei va candida un fost primar al localității, Maricel Iacob, dornic să continue proiectele demarate în mandatul trecut, care au fost, în cea mai mare parte, blocate de noua administrație a comunei, în cel mai recent mandat.
Ștefan Timotei Manolache, un alt liberal tânăr, de numai 31 de ani, va căuta ca, alături de echipa sa, printr-un management eficient, să deblocheze dezvoltarea comunei Verești.
La Vulturești va candida Ioan Crăciun. Acesta nu a fost prezent în sală, întrucât înainte de comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, domnul Crăciun a planificat pentru această perioadă o călătorie la Vatican. Mircea Țan va candida ca independent la Primăria comunei Udești. Pe scenă a urcat Dumitru Berar, liderul organizației liberale de la Udești, care a subliniat faptul că experiența domnului Mircea Țan, acumulată în perioada în care a făcut parte din administrația din Udești, ca secretar, îl plasează pe acesta într-o poziție excelentă pentru a își pune amprenta asupra comunității în cel mai scurt timp.
„Astăzi, din 12 localități, avem 4 primari. Eu garantez că după alegeri, vom avea cel puțin 7”, a conchis deputatul Bogdan Gheorghiu.