Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a adresat o nouă interpelare premierului Marcel Ciolacu prin intermediul căreia a precizat că vizita ambasadoarei SUA în România, Kathleen Kavalec, și blocajele pe care aceasta le-a întâmpinat în drumul către Siret arată o dată în plus că între DN2H și Siret trebuie construită o autostradă și nu drum expres.
Parlamentarul sucevean a precizat că ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, a vizitat, vineri 15 martie 2024, Punctul de Trecere a Frontierei Siret și s-a întâlnit cu șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk. În PTF Siret au fost prezentate fotografii și imagini video din timpul crizei refugiaților, iar Ruslan Zaparaniuk a mulțumit României și Sucevei în special, precum și SUA, pentru sprijinul consistent acordat în perioada de la începutul războiului.
„Acest eveniment a fost umbrit de faptul că, în aceeași zi, pe DN 2, între Bălcăuți și Siret, au început din nou să se formeze coloane de camioane care așteaptă să treacă vama spre Ucraina, iar în ultimul an au mai fost cel puțin 10 astfel de blocaje având cozi de cca.15 km.
Față de această situație, decizia autorităților ca spre Vama Siret să fie construit un drum expres (DN2H-Siret) și nu o autostradă, precum la Pașcani este o decizie greșită. Astfel de decizii în țările occidentale se iau în urma valorilor de trafic. Or, realitatea ne arată că cele mai mari valori de trafic și blocaje sunt în legătură cu drumul spre Vama Siret. Iată de ce autoritățile centrale lasă zona Siret și județul Suceava din nou în izolare. Elevii se pregătesc să facă excursii la Pașcani să vadă autostrada care are finanțare și va fi făcută prin PNRR.
Astfel, minciuna electorală a lui Ghiță Flutur a fost devoalată. Acesta minte cu obstinație că Suceava va avea autostrada spre Siret și că autostrada A7 va avea o prelungire în genul «prelungirea Ghencea», adică se va prelungi, în 2030, autostrada cu punct final la Pașcani. Cu această minciună Ghiță Flutur vrea să păcălească electoratul, în 2024, mai precis vrea ca PNL să treacă în opoziție dar el să rămână la putere să inaugureze groapa de gunoi din Pasul Mestecăniș.
Acum lucrurile s-au clarificat, nu există autostradă spre Siret și nu va fi rezolvată problema traficului spre Vama Siret, iar elevii suceveni vor merge la Pașcani să vadă autostrada.
Există o soluție pentru a se reveni la necesitățile ce rezultă din valorile de trafic. Domnule Prim-Ministru, fiți bărbat politic și dați aviz favorabil pentru susținerea L48/2021 privind aprobarea obiectivului de investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere «Autostrada A7- Siret – Suceava – Dolhasca – Paşcani –Bacău- Focșani- Buzău- Ploiești-Bucureşti», inițiativă legislativă a partidului AUR aflată în sertarele comisiei de transporturi a Camerei Deputaților. Este prima inițiativă legislativă a partidul AUR apărută în urma semnalelor că autoritățile fac, în fapt, autostrăzi numai în Ardeal.
Față de această situație solicit să răspundeți la următoarea interpelare:
La ce dată vor fi aprobate autostrăzile din România în urma studiilor de trafic? Veți da aviz favorabil al Guvernului pentru legea L48/2021 inițiată de AUR?”, se arată în textul interpelării.