Deputatul Florin Pușcașu îi cere premierului Ciolacu să aducă Autostrada 7 la Suceava: „Fotografiile lui Gheorghe Flutur cu forezele și cu inginerii închiriați sunt cel mult pentru albumul personal”

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu i-a adresat o nouă interpelare premierului României, Marcel Ciolacu, prin intermediul căreia îi solicită să se implice personal ca pe tronsonul Siret – Suceava – Pașcani să fie construită autostradă și nu drum expres, cum este prevăzut în prezent.

Florin Pușcașu a precizat că, din interpelările adresate de parlamentarii AUR Suceava către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, rezultă că Suceava nu va avea autostradă în viitorul apropiat și că un segment de 29,3 km (de la DN2H și până la Siret) este prevăzut a fi un drum expres, iar de la DN2H până la Suceava (26,4km) un drum de tip autostradă, dar nu autostradă. 

„Este cunoscut că datorită accidentelor pe actualul drum Focșani-Buzău au fost introduce separatoare de sens și a fost făcut un așa numit «profil de autostradă» pentru acest drum cu alte cuvinte un drum de tip autostrada dar nu autostradă. Acum vedem că această practică tinde să fie extinsă și peste un prezumtiv drum Suceava -DN2H  de 26.4 km.

Astfel, Ministerul Transporturilor a spus prin răspunsuri la interpelări următoarele:

  1. Suceava nu va avea autostradă și nu face parte din autostrada Pascani- Ploiești pentru care a fost obținută finanțare prin PNRR.
  2. De la Siret către Suceava este un drum adăugat proiectelor în derulare și se încearcă a fi construit după anul 2030 un drum expres care nu are contract de finanțare semnat ba mai mult nu are nici măcar indicatorii tehnico-economici aprobați.

Astfel, fotografiile lui Gheorghe Flutur cu forezele și cu inginerii închiriați sunt cel mult pentru albumul personal și pentru campania electorală pentru a mima munca și implicarea.

Pentru tronsonul Pascani-Siret nu există contract și se încearcă semnarea unui contract, pentru «drumul de mare viteză» Pascani- Siret în cadrul Programului denumit sugestiv Transport. Iată cum visul sucevenilor de a trece o autostradă prin județul lor s-a transformat în «drum de mare viteză». Înțeleg că până la alegerile din 2024 va fi de tip autostradă, iar după alegeri «o să ne lase să circulăm cu viteză mai mare» pe «drumul de mare viteză» Pascani- Siret.

Conform mass-media, în Transilvania se mai dă în folosință luna viitoare un tronson de autostradă dar pe autostrada A 7 (Ploiești-Pascani) progresul este sub 2%. În aceste conditii nici măcar Autostrada 7 nu va fi gata la timp, ceea ce înseamnă că tronsonul Pascani-Siret, (adăugat pe hărți realizate în creion), nu este în proiectul PNRR  ca să pară că judetul Suceava va avea autostradă) și nu va începe prea curând.

Acum înțeleg de ce legea privind Autostrada7 pe tronsonul Pascani-Siret este blocată în Parlament de coaliția PNL-PSD.

Domnule prim-ministru puneti-vă parlamentarii la treabă să scoată din sertarele Camerei Deputatilor L48/2021 privind aprobarea obiectivului de investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere «Autostrada A7- Siret – Suceava – Dolhasca – Paşcani –Bacău- Focșani- Buzău- Ploiești-Bucureşti», inițiativă legislativă a partidului AUR. 

O problemă majoră o constituie faptul că tronsonul Siret – Pascani nu are finantare prin PNRR și datorită faptului că autoritățile județene aveau alte priorități la acea vreme, iar în școlile din județul Suceava se vorbea și se vorbește despre organizarea de excursii la Bacău sau la Pașcani ca să poată să vadă elevii autostrada A7. 

Fiind un proiect adăugat,tronsonul Siret-Pașcani nu a început și nu va începe prea curând. 

 În tot acest context, adoptarea acestei propuneri legislative, L48/2021, s-a dovedit o necesitate și singura garantie că atunci când veți pleca din fotoliul de prim- ministru, acest tronson se va mai realiza vreodată. 

Față de această situație solicit să răspundeți la următoarea interpelare:

 La ce dată veți da undă verde parlamentarilor dvs pentru aprobarea legii/48/2021 pentru a se construi o autostradă și pe tronsonul Pascani – Siret? Solicit să vă implicați personal ca Suceava să aibă autostradă. În cazul în care Suceava nu va avea autostrada credeți că Gheorghe Flutur își va cere scuze de la suceveni pentru propaganda minicinoasă?!”, se arată în textul interpelării.