Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a anunțat că lucrările de refacere a podului de la Milișăuți vor fi finalizate în luna august a acestui an. Parlamentarul sucevean a discutat din nou cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care s-a implicat în rezolvarea problemei demarării lucrărilor la pod.
„Am fost din nou la ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, pentru a discuta despre refacerea podului de la Milișăuți. În cursul anului trecut, am insistat pentru finanțarea acestui proiect, acum am fost pentru a obține răspunsuri concrete pentru suceveni.
Și le-am obținut: Domnul ministru a vorbit personal cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, care i-a comunicat că s-a făcut achiziția pentru podul provizoriu și că acesta va fi montat în cel mult două săptămâni.
Odată podul provizoriu finalizat, constructorul poate începe lucrările, al căror termen de finalizare este august 2023.
Îi mulțumesc și pe această cale domnului ministru Sorin Grindeanu pentru implicare, o dată pentru că a găsit resursele de finanțare pentru refacerea acestui pod, iar în al doilea rând, pentru că a intervenit personal în rezolvarea acestei probleme stringente pentru județul Suceava.
Din păcate, fosta conducere a DRDP Iași a greșit proiectul, pentru că nu a prevăzut încă de la început un pod provizoriu pe care să fie deviată circulația.
Pentru a remedia eroarea tehnică, mi-a comunicat actualul director al DRDP Iași, dl. Laicu, au urmat o serie întreagă de proceduri, de la detalii tehnice, la licitații și achiziții, care au întârziat începerea lucrărilor.
Zilele următoare mă voi întâlni personal cu dl. director al DRDP Iași, pentru a discuta punctual toate problemele apărute și soluțiile găsite.
Din fericire, acum putem spune cu certitudine că cel târziu în luna august 2023 se va circula fără restricții pe podul de la Milișăuți”, a spus deputatul sucevean.