Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul George Șoldan, a fost prezent duminică, 21 aprilie, în comuna sucevană Crucea, la lansarea candidaturii primarului Dorin Rusu. Șoldan le-a transmis celor prezenți multe dintre proiectele realizate în ultimii ani au fost posibile pentru că Dorin s-a zbătut foarte mult pentru comunitatea lui.
„Dorin Rusu e unul dintre primarii social-democrați din Țara Dornelor care fac performanță în administrație.
Și nu-s doar vorbe de campanie, mă rog, precampanie, pentru că, la Crucea, din taxele și impozitele locale primăria ar putea funcționa doar 7 luni pe an.Cu toate acestea, Dorin Rusu și consilierii lui nu doar că fac față provocărilor, dar au adus și investiții importante în comună.Le-am spus locuitorilor comunei Crucea la întâlnirea pe care am avut-o sâmbătă, la căminul cultural, că multe dintre proiectele realizate în ultimii ani au fost posibile pentru că Dorin s-a zbătut foarte mult pentru comunitatea lui și a avut mereu sprijinul unei echipe.Echipa PSD Suceava.Echipă care ar putea face mai multe pentru Crucea, dar și pentru celelalte localități din județ, cu un președinte de consiliu județean social-democrat.Pentru că degeaba primari precum Dorin Rusu se zbat pentru localitățile lor, pentru comunitățile lor, dacă județul rămâne în urmă, nu se dezvoltă.Dacă județul nu are o strategie de atragere de investitori, iar tot mai mulți tineri aleg să plece.Fie în alte județe, fie în străinătate.Felicitări, Dorin, pentru tot ceea ce ai realizat până acum!
Sper ca după alegerile locale din luna iunie a acestui an, Crucea să aibă un partener și la Consiliul Județean și, împreună, să continuăm dezvoltarea comunei, a Țării Dornelor și a județului”, a transmis deputatul Șoldan.