Deputatul Gheorghiu: „ Stan, după 23 de ani în Parlament, nu își asumă o funcție administrativă. Este doar editorialistul gazetei Scînteia PSD Suceava”

Deputatul liberal Bogdan Gheorghiu a transmis un comunicat de presă marți, 3 octombrie, în care critică dur implicarea senatorului Ioan Stan cu privire la proiectele județului Suceava.
Redăm în continuare textul transmis:
„Domnul senator Ioan Stan, după o impresionant de lungă carieră în Parlamentul României, nici de data aceasta nu își asumă o competiție politică pentru o funcție administrativă în județul Suceava. După 6 mandate, mai precis 23 de ani în Parlament fără a ocupa o poziție ca ordonator de credite, acest păpușar al PSD Suceava, viclean, îl trimite la înaintare pe un deputat prea tânăr pentru o funcție administrativă atât de complexă. Așa că face ceea ce știe mai bine: este editorialistul gazetei ”Scînteia” PSD Suceava, în care își arată mușchii în scris, ca să dea bine la București, poate poate mai prinde un mandat.
În ultima sa creație, acesta minimalizează importanța faptului că drumurile județene Mălini-Borca și Panaci-Bilbor au fost gândite și executate având o viziune de ansamblu, pentru a nu mai fi necesare alte lucrări ulterioare. Însă ceea ce îl încurcă pe domnul Stan este diferența între gradul de dificultate în administrarea unui pensiuni și gradul de dificultate în administrarea unui județ. Este ca și cum ai spune că a fi Șef Fermă IAS Fălticeni este la fel de dificil cu a fi Ministrul Agriculturii. Eu regret că domnul senator crede că execuția a două lucrări importante de infrastructură județeană este o realizare atât de măruntă pentru președintele Gheorghe Flutur.
Bănuiesc că nu este atât de impresionantă precum cei 23 de ani în Parlamentul României fără angajamente administrative. Dar cine își dorește experiență, viziune, implicare, muncă continuă și responsabilitate, când ai în spate un partid care te susține mereu pentru funcții importante fără să-ti asumi decizii? Vă urăm succes pentru al șaptelea mandat! Revenind la o atitudine de seriozitate, aș vrea să știu ce înțelege domnia sa prin valori ca ”spirit de echipă, colaborare, parteneriat”.
Alianța de guvernare PNL-PSD pe asta se bazează în acest moment și pare că domnul Stan nu a auzit încă de acest lucru. Vreau să îi amintesc faptul că orice administrator de societate comercială, inclusiv în domeniul HoReCa, cere aceste aptitudini încă de la angajare. Prin urmare, aș vrea să înceteze zumzăiala de politruc din spatele celor care muncesc și să insufle tinerilor din PSD valori reale. Să știți că Partidul Național Liberal, despre care nu am avut niciodată pretenția că ar fi perfect, pune mare preț pe calitatea umană dată de respectul pentru munca celuilalt și parteneriat corect. Când în joc este stabilitatea statului, aceste aspecte sunt fundamentale”, a transmis Gheorghiu.