Deputatul Gheorghiu: „Ziua Bucovinei este aniversarea esenței culturii noastre!”

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a participat,  luni, 28 noiembrie, la ședința solemnă cu ocazia Zilei Unirii Bucovinei cu Țara, care a avut loc în Sala Unirii din curtea interioară a Palatului Administrativ Suceava, în cadrul căreia Monica Terteliu-Băițan și Roxana Filip, medici în cadrul Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și conf. univ. dr. Andrei Lobliuc de la Universitatea „Stefan cel Mare”, precum și sportivii suceveni Geanina-Elena Beleagă, Sergiu Vasile Bejan, Andrei Cîmpan, Ionela-Livia Cozmiuc, Maria-Magdalena Rusu și Maria Tivodariu au primit titlul de „Cetățean de onoare al județului Suceava”.
„La finalul ședinței am participat la depunerea de coroane la bustul lui Iancu Flondor și dezvelirea statuii generalului Iacob Zadik, de pe Aleea Unioniștilor, de pe lângă Palatul Administrativ Suceava.
În continuare, am luat parte la inaugurarea Turnului Unirii de la Biserica „Nașterea Domnului„ din Suceava, care este dedicat Centenarului Unirii, dar și la un eveniment organizat la Mitocu Dragomirnei, fosta localitate de graniță între Bucovina și vechiul Regat.
Cultura română are puternice rădăcini ortodoxe, iar Moldova lui Ștefan este simbolul și identitatea acestor rădăcini. Astfel, ziua Bucovinei este aniversarea esenței culturii noastre!”, a spus deputatul Gheorghiu.