Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut, în Plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin intermediul căreia a precizat că schimbările climatice din ultimii ani au pus la grea încercare soarta fermierilor români, care muncesc din greu și cu resurse puține ca să obțină produse de calitate. Deputatul sucevean a spus că, în ultimii trei ani, verile au fost marcate de secetă severă, pedologică, iar cei mai mulți fermieri români și-au văzut culturile compromise, pentru că nu au avut acces la o infrastructură modernă de irigații.
„De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu mai este ca altădată, ci este marcată, tot mai frecvent de succesiuni de vreme caldă, urmate de îngheț și chiar de ninsoare. Un bun exemplu este chiar primăvara acestui an când, în luna februarie, am avut temperaturi specifice lunii mai, iar acum câteva zile înghețul și precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare au afectat flora pomilor fructiferi, iar multe dintre răsaduri au fost deja compromise”, a spus deputatul Ioan Balan.
El a adăugat că toate aceste provocări cu care se confruntă românii care muncesc onest în agricultura românească ar putea să fie înlăturate dacă fermierii români ar fi sprijiniți financiar să facă investiții care să-i protejeze de capriciile vremii, de secetă, de grindină, de îngheț sau de unii dăunători.
„Dacă unii se întreabă de ce în piețele sau în magazinele din România găsim legume și fructe din import, atunci ar trebui să le spunem că statele unde se produc acele legume și fructe importate se confruntă și ele cu secetă sau cu fenomene meteorologice extreme, însă, fermierii din acele state sunt într-o mare proporție protejați de investițiile pe care au fost sprijiniți să le facă pentru salvarea culturilor. La ei, livezile și vița de vie sunt proteja de plase împotriva înghețului și a grindinei. Sistemele de irigații mobile sunt accesibile aproape tuturor fermierilor. Construcția și mentenanța unei sere pentru culturile timpurii costă chiar mai puțin decât la noi. Acesta este motivul pentru care România importă legume și fructe, în timp ce fermierul român își vede munca distrusă de capriciile vremii.
Nu cred că este nimeni mulțumit de modul în care a fost abordată problema agriculturii românești în ultima perioadă. Modernizarea și extinderea sistemului de irigații cu ajutorul banilor din PNRR a fost compromisă de gălăgioșii și demagogii din USR, care au întocmit la secret condițiile de finanțare și cărora nu le-a păsat în niciun fel de soarta fermierilor români. Despăgubiri din partea Uniunii Europene pentru fermierii români afectați vom obține grație eforturilor diplomatice ale Președintelui Iohannis, pentru că actualul ministru al agriculturii a ratat această șansă.
Îmi exprim speranța că toți membri actualei coaliții de guvernare înțeleg importanța unei schimbări radicale de viziune în ceea ce privește agricultura românească. Începem un nou cadru financiar european, în care vom dispune de resurse europene nerambursabile fără precedent. Vreau să cred că vom obține un consens național pentru ca finanțările următoare să susțină puternic infrastructura agricolă din țara noastră, de la momentul înființării culturilor și până la depozitarea și procesarea lor. Numai așa vom putea să aducem pe mesele românilor produse românești de calitate, accesibile prin preț, iar fermierii se vor putea bucura de rezultatele muncii lor și nu vor mai inventaria pagube”, a conchis Ioan Balan.