Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a declarat că în urma semnării, la Ministerul Transporturilor, a contractului de execuție pentru tronsonul Bacău-Pașcani al Autostrăzii A 7 se poate vorbi de o premieră pentru infrastructura românească pentru că pentru prima dată se vor construi toate loturile unei autostrăzi în acelaşi timp, iar Autostrada A7 devine „Autostrada Viitorului”.
Autostrada „Moldovei” A7, denumită inițial Siret Expres, are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina, iar de la Ploiești până la Pașcani (circa 335 de km) a fost inclusă la finanțare prin PNRR, ceea ce înseamnă că, pentru a nu pierde finanțarea, toate tronsoanele trebuie construite contra-cronometru și să fie finalizate până în 2026.
„De la Ploiești la Pașcani sunt 13 loturi licitate, pe 12 lucrează UMB Spedition, compania de construcţii a lui Dorinel Umbrărescu, care şi-a adjudecat circa 250 km din totalul de 320 km ai autostrăzii A7 Ploieşti-Paşcani construită cu bani din PNRR. Din discuțiile recente de la guvern am înțeles că UMB Spedition va construi 307 km și estimează, ca termen de finalizare, doi ani de zile. Adică în doi ani de zile se va circula pe A7”, a spus Ioan Balan.
Potrivit deputatului liberal sucevean pentru segmentul Pașcani- Suceava, în anul 2020 nu era nici o urmă de proiect din cauză că fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, nu a vrut, nici în ruptul capului, autostradă spre Suceava.
„Acum, după toate analizele, avem 95% din proiect gata și este asigurată finanțare de le UE. În acest moment așteptăm acordul de mediu, iar anul acesta se scoate la licitație. Este un eveniment remarcabil că guvernul premierului Ciucă a deblocat politic și strategic și a dat drumul Autostrăzii „Moldova”. Era infinit mai greu dacă președintele Flutur nu avea șansa să o prindă în Programul de guvernare și în Masterplanul de Transport pentru că inițial nu a fost inclusă”, a mai declarat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal a arătat că este vorba de investiții importante, chiar greu de imaginat altădată.
„PNL, prin deciziile sale, asumate, pentru dezvoltarea României și scoaterea din izolare a Moldovei, pregătește infrastructura unui altfel de viitor pentru că, astăzi, A7 este o realitate! Dacă pe lângă acestea mai subliniem Centura orașului Gura Humorului, Autostrada Nordului, Drumul expres Suceava-Botoșani, nou drum de la Vicovu de Sus spre A 7, programul Anghel Saligny ce însumează 600 milioane euro înseamnă că bătăliile noastre nu sunt în zadar”, a spus Ioan Balan.
Deputatul sucevean a mai declarat că potențialii investitori străini în Moldova nu sunt interesați, în mod direct, de autostrada către București și că pentru Moldova, legătura cu Vestul e mult mai importantă, este vitală, este strategică, inclusiv din punct de vedere al mărfurilor care vin din occident.
De aceea, Consiliul Județean Suceava prin Gheorghe Flutur și-a asumat realizarea documentației și scoaterea la licitație a proiectării și execuției pentru Autostrada Nordului pe tronsonul Suceava-Vatra Dornei pentru a grăbi și acest proiect important care să conecteze Bucovina cu Occidentul, cu finanțare europeană prin Programul Operațional de Transporturi.
În cazul A7 diferenţa o face faptul că finanţarea este prin PNRR, iar proiectul trebuie să fie gata până în 2026, altfel cei aproape 1,8 miliarde de euro nu vor mai fi decontaţi, ci vor fi plătiţi de la bugetul de stat.
„Denumirea de Autostrada „Moldovei” așa cum este ea cunoscută este una neoficială, dar această denumire a fost adoptată și în discursurile oficiale ale autorităților. Inițial, drumul de mare viteză de pe culoarul A7 fusese denumit oficial în Master Planul de Transport (MPGT) drept „Siret Expres”. Promisă de către Gheorghe Flutur în campania electorală, autostrada București- Pașcani – Suceava este acum o promisiune îndeplinită”, a mai declarat Ioan Balan.
El spune că acest proiect care trece de pe hărți și documente strategice în teren și devine realitate deranjează rău viața politică suceveană.
„Acest proiect trece de la desene cu carioci pe hartă la utilaje pe teren și deranjează rău viața politică suceveană. Atunci când a fost propus și după aceea susținut de Gheorghe Flutur nimeni dintre actorii politici suceveni nu dădeau nicio șansă, ba mai mult decât atât, Gheorghe Flutur a trebuit să se implice la nivel de vârf politic pentru a face posibil introducerea acestui proiect de infrastructură mare extrem de important pentru Moldova și Bucovina”, a explicat Ioan Balan.
El spune că odată cu semnarea acestui contract cu cel mai mare și mai potent constructor român există garanția unei promisiuni îndeplinite
„Vrem, nu vrem, numele lui Gheorghe Flutur rămâne legat de acest proiect extrem de important, pentru că a avut curajul și forța politică se ducă la îndeplinire acest proiect. Restul actorilor politici suceveni care vor și ei să se lipească de acest proiect sunt doar o poveste, o poveste politicianistă”, a concluzionat deputatul PNL Ioan Balan.