Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut, în Plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin intermediul căreia a precizat că, deși România traversează o perioadă de creștere economică și stabilitate, privește cu deosebită îngrijorare informațiile care vin dinspre unele state europene dezvoltate, ale căror economii au înregistrat în prima parte a anului stagnări sau chiar scăderi economice.
„Îngrijorările mele sunt justificate de faptul că România este parte a economiei europene și multe dintre unitățile de producție din țara noastră depind în mod esențial de comenzile din statele europene partenere. Aceste fluctuații ale economiei europene ne demonstrează că toate crizele suprapuse din ultimii ani au lăsat urme adânci. De asemenea, agresiunea barbară a Rusiei din Ucraina continuă să producă efecte negative la scară largă, în special în zona energetică, și singura cale pentru a susține economia națională este aceea de a menține un ritm susținut al investițiilor publice și private.
Din primele zile de mandat ca parlamentar am susținut că România nu poate să se dezvolte decât prin investiții publice și o bună rată de absorbție a fondurilor europene. Le-am explicat oamenilor că investiția publică nu este o chestiune abstractă, ci un lucru care ne schimbă viața în bine, dar care generează și comenzi pe orizontală pentru firmele românești. Reabilitarea unei școli dintr-un oraș sau comună nu înseamnă doar bucurie și condiții mai bune pentru elevi, ci locuri de muncă pentru cei care lucrează în construcții și comenzi pentru producătorii de materiale de construcții. Construcția unei autostrăzi, cum este cea a Moldovei, nu este doar o mare realizare națională pentru că va lega provinciile istorice ale țării printr-un drum rapid și sigur, ci asigură locuri de muncă pe șantiere, crește comenzile de materiale pentru firmele românești și pune bazele pentru construirea de noi unități de producție și servicii în proximitatea acesteia.
Sub guvernele liberale din ultimii 3 ani chiar am simțit beneficiile apartenenței noastre la Uniunea Europeană, fondurile europene aduse în țară fiind la niveluri istorice, de zeci de miliarde de lei anual. Mai mult decât atât, grație negocierilor susținute ale premierilor liberali și ale Președintelui României, avem la dispoziției în următoarea perioadă peste 80 de miliarde de euro, bani care pot să susțină nu numai dorințele investiționale ale românilor, ci și sutele de mii de firme românești care au traversat cu greu trei ani de crize severe. Am convingerea că dacă vom utiliza în integralitate oportunitățile de finanțare pe care ni le-a pus la dispoziție Comisia Europeană, norii negri care încă stau deasupra economiei europene nu vor afecta economia românească”, a declarat deputatul Ioan Balan.