Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o Întrebare ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind consolidarea medicinei de familie la nivelul județului Suceava prin investiții în cabinete și acoperirea deficitului de medici.
Parlamentarul sucevean a precizat că, din estimările Colegiului Medicilor (Suceava), mai mult de 60% dintre medicii de familie care mai activează la nivelul județului Suceava sunt medici care au îndeplinit condițiile legale pentru pensionare și care vor mai practica o perioadă limitată de timp această profesie. În același timp, numărul de tineri absolvenți ai universităților de medicină de familie care aleg acest tip de specializare este tot mai mic, atât din cauza neatractivității salariilor, cât și din cauza slabei dotări a cabinetelor de medicină de familie.
„La Suceava, autoritățile administrației publice locale conduse de Gheorghe Flutur au făcut eforturi investiționale deosebite (la nivelul Spitalului clinic județean de urgență, la nivelul spitalelor municipale) și am susținut chiar și demararea programului de studii universitare de licență în domeniul medicină la Universitatea din Suceava. Cu toate acestea, se impune intervenția hotărâtă a Guvernului, atât pentru creșterea investițiilor în dotarea cabinetelor de medicină de familie, cât și pentru stimularea tinerilor absolvenți de a alege o carieră în acest domeniu.
Având în vedere importanța medicinei de familie în ansamblul politicilor de sănătate și faptul că deficitul de medici de familie determină o presiune foarte marea asupra unităților de primiri urgență din județul Suceava, vă solicit, domnule ministru, să aduceți următoarele precizări:
– Vă rog să confirmați informațiile furnizate de Colegiul Medicilor Suceava cu privire la numărul și ponderea medicilor de familie pensionați. Care este, în prezent, deficitul de medici de familie la nivelul județului Suceava?
– Cu cât veți propune să fie majorat numărul de locuri pentru specializarea medicină de familie?
– Câte cabinete de medicină de familie din județul Suceava au accesat finanțare pentru dotarea cabinetelor, din fondurile disponibile în PNRR?
– Care sunt măsurile pentru relansarea medicinei de familie și consolidării politicilor de prevenție în domeniul sănătății pe care le veți demara de la 1 ianuarie 2025?”, se arată în textul Întrebării.