Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut, în Plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin intermediul căreia a precizat că atunci când liberalii vorbesc despre dezvoltare prin investiții, în fapt, vorbesc despre realizarea acelor proiecte care să facă viața oamenilor mai ușoară și de o calitate superioară. El a adăugat că investiții pentru PNL înseamnă școli curate și dotate pentru copii, spitale la standarde europene, drumuri rapide, apă și canalizare în mediul rural, trotuare și reabilitări de clădiri și multe altele.
„De asemenea, un obiectiv major pe care ni l-am asumat în fața sucevenilor a fost acela de a racorda la rețelele de gaze naturale cât mai multe gospodării din județ, pentru că la noi anotimpul rece durează mai mult, vremea e mai aspră și temperaturile sunt mai scăzute, iar lemnul de foc s-a scumpit foarte mult în ultimii ani.
Diferența dintre a promite și a face ceva pentru comunitate îi cerne pe politicieni în fața oamenilor. Echipa PNL Suceava, în frunte cu Gheorghe Flutur, s-a angajat în urmă cu mai bine de trei ani să crească accesul gospodăriilor la încălzirea pe gaz. Și noi am pornit la drum cu obiective mai mici, pentru că este o investiție dificilă, greu de realizate. Pentru că ne-am dorit și am crezut că putem să aducem un spor de bunăstare pentru suceveni, am reușit! Astăzi, avem 59 de primării sucevene care au proiecte pentru aducțiunea de gaze naturale, cu o finanțare de circa 260 de milioane de euro. Dacă cifra pare impresionantă pentru oricine, trebuie să știți că nu ne oprim aici și că sprijinim și alte primării din județ să finalizeze proiectele și să ajungem un grad cât mai mare de acoperire cu rețele de gaze la nivelul județului”, a spus Ioan Balan în Plenul Camerei Deputaților.
Parlamentarul sucevean a adăugat că, grație măsurilor adoptate de PNL în ultimii ani, cât au fost la guvernare, România nu mai depinde de gazul de la Est.
„Mai mult decât atât, vom avea gaz din Marea Neagră în numai câțiva ani, astfel încât să nu ne facem griji că astăzi construim rețele și mâine nu avem suficient gaz. De asemenea, sunt oameni care m-au întrebat dacă nu cumva prețul la gaz va crește la fel de tare cum a crescut cel pentru lemnul de foc. Tot grație măsurilor impuse de PNL, am reușit să stăvilim prin plafonare prețurile la gaze naturale și energie electrică, iar oamenii au trecut mai ușor peste criza energetică declanșată de războiul rusesc.
Ca liberal, cred că piața liberă este cea mai bună. Este singura care ne va aduce prețuri mult mai mici, așa cum s-a întâmplat și în alte domenii de care ne temeam ca ele să fie într-o piață liberă: telefonia fixă sau mobilă, internetul, cablul de televiziune, transporturi de persoane și altele, iar astăzi vedem beneficiile – preț mai mic și calitate mai mare. Însă, ca liberalizarea pieței să fie un succes, Guvernul României trebuie să ia măsuri de astăzi, încât anul viitor să avem prețuri la gaze naturale și mai mici decât anul acesta și poate mai mici decât înainte de criza energetică. Este o mare responsabilitate pentru Guvern, însă sper că îi va face față”, a conchis deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.