Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, vrea să știe de la ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, în ce măsură, noile grile de salarizare propuse prin noua lege a salarizării vor diminua din diferențele majore de salarizare la nivelul funcțiilor de execuție pentru angajații Caselor Județene de Pensii și Caselor de Sănătate. Totodată, parlamentarul liberal adresează rugăminta ministrului de a preciza când vor fi realizate primele majorări salariale pentru angajații Caselor Județene de Pensii și Caselor de Sănătate, în condițiile în care aceștia nu au mai beneficiat de majorări de aproximativ șapte ani.
„În ultimii ani, volumul de muncă al angajaților din caselor teritoriale de pensii a crescut semnificativ, atât ca urmare a demarării procesului de digitizare a dosarelor de pensie, cât și al creșterii solicitărilor (dosare noi, solicitări de recalculare etc). Angajații în funcții de execuție de la nivelul Casei de Pensii Publice Suceava protestează zilnic, aproximativ o oră, revendicările lor fiind legate de faptul că la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice există mari discrepanțe de salarizare între funcțiile de execuție de la nivelul structurii centrale și cele de la nivelul Casei Județene Suceava, deși volumul de muncă ar fi considerabil mai mare.
Aceleași argumente sunt aduse și de către angajații caselor județene de sănătate. În prezent, la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale se află în plin proces de elaborare noua lege a salarizării personalului din sectorul public (obiectiv PNRR) și consider să revendicările angajaților ar putea să fie soluționate prin noul cadru normativ ce se va aplica începând cu anul 2024”, a declarat Ioan Bălan.