Deputatul Mirela Adomnicăi: „Domnule Flutur, nu vă mai puteți ascunde și nu mai puteți pune pe altcineva să fie bărbat în locul dumneavoastră și să-și ceară scuze”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia îi solicită liderului liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, să își ceară iertare de la suceveni pentru că „au crezut în «omul politic Flutur», care nici în fața evidenței nu-și recunoaște minciunile”.

„Domnule Flutur, nu vă mai puteți ascunde și nu mai puteți pune pe altcineva să fie bărbat în locul dumneavoastră și să-și ceară scuze.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, v-a solicitat să vă cereți scuze sucevenilor, pentru că i-ați mințit că nu se face autostrada.

Nicio secundă nu m-am așteptat să dați curs solicitării președintelui Consiliului Județean Suceava (vă doare când repet această titulatură?).

Știam că nu vă veți cere scuze. Știam, pentru că vă cunosc.

Nu vă asumați niciodată nimic, domnule Gheorghe Flutur!

Greșelile, eșecurile, omenești până la urmă, sunt întotdeauna ale altora, numai realizările le treceți în dreptul dumneavoastră.
Chiar și atunci când nu vă aparțin. Sau mai ales cele care nu vă aparțin, căci dacă ne uităm la proiectele pe care le-ați bifat ca fiind realizate de dvs., în mandatul tocmai încheiat, constatăm că cele mai multe aparțin altora, mulți dintre ei primari ai PSD.

Probabil că, după umilința din vară, a vă cere scuze în fața președintelui Consiliului Județean ar însemna pentru dvs. o nouă umilință.

Nu, domnule Gheorghe Flutur! Nu e umilință. E o dovadă de bun-simț, de corectitudine politică, de bărbăție, până la urmă. Aveți aceste calități? Atunci prezentați-vă scuzele.

Cereți iertare sucevenilor pentru că i-ați mințit că nu se face autostradă.

Cereți iertare sucevenilor pentru că v-ați însușit ani la rând proiectele altora.

Cereți iertare sucevenilor pentru că ați blocat proiecte după bunul dvs. plac.

Cereți iertare sucevenilor că au crezut în «omul politic Flutur» (cum vă place să fiți numit), care nici în fața evidenței nu-și recunoaște minciunile.

Domnule Flutur, trebuie să fiți conștient că nu vă mai puteți ascunde și nu mai puteți pune pe altcineva să fie bărbat în locul dvs. și să-și ceară scuze.

Un mare om de stat, de care, teoretic, ar fi trebuit să fi auzit, Ion I. C. Brătianu, spunea în urmă cu un secol, într-un discurs adresat parlamentarilor: «fiți cât de modești pentru persoana dvs., nu fiți modești pentru poporul pe care îl reprezentați».

Din păcate, domnule Flutur, la dumneavoastră este exact invers”, a transmis deputatul Mirela Adomnicăi.

CMF: 11240017