Deputatul Nicolae Petrețchi atrage atenția că un proiect important din comuna Brodina este tergiversat la CNI

Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, ales în Parlament din partea Uniunii Ucrainenilor din România, atrage atenția asupra faptului că proiectul Sălii de Sport ce urmează a fi construită în comuna suceveană Brodina este tergiversat la Compania Națională de Investiții (CNI).

Parlamentarul a subliniat că, deși primarul Vasile Uhliuc a depus la CNI toate documentele necesare solicitate de instituție, răspunsul a fost acela că investiția de la Brodina se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social.

Astfel, deputatul Petrețchi l-a interpelat pe ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Adrian-Ioan Veştea, pentru a ști clar care este stadiul proiectului și când vor începe lucrările la noua sală de sport de la Brodina.

De asemenea, acesta l-a asigurat pe edilul Vasile Uhliuc că va folosi demersurile parlamentare pe care le are dispoziție pentru ca această investiție să fie realizată în comuna Brodina.

„Atingerea obiectivelor comunității ucrainene din comuna Brodina, județul Suceava, respectiv implementarea unor proiecte pentru care am luptat alături de primarul localității, Vasile Uhliuc, reprezintă unul dintre dezideratele importante ale mandatului meu de deputat, pentru îndeplinirea căruia voi folosi demersurile parlamentare pe care le am dispoziție.
Așadar, pe 25 septembrie, i-am adresat, din nou, de la tribuna Camerei Deputaților, o altă interpelare ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Adrian-Ioan Veştea, de data aceasta subiectul fiind stadiul proiectului de investiții al Sălii de Sport din comuna Brodina.
Această importantă localitate, alcătuită din 10 sate, cu o populație majoritar ucraineană, este situată într-o zonă montană spectaculoasă, într-un cadru natural mirific. Desi beneficiază de o infrastructură îmbunătățită în ultimii ani, în drumul său către o dezvoltare adecvată, localitatea are parte de diverse opreliști.
În acest sens, i-am comunicat ministrului că obiectivul de investiții „Sală de sport, sat Brodina, comuna Brodina, județul Suceava” figurează pe lista de sinteză a subprogramului „Săli de sport”, aprobat încă din luna mai, fapt confirmat de Compania Națională de Investiții printr-o adresă oficială către Primăria Brodina.
Deși Primăria Brodina a trimis la timp toate documentele solicitate şi, ulterior, a fost înștiințată de CNI că finanțarea obiectivului de investiții solicitat se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, după atâta vreme, lucrurile sunt încă tergiversate.
În interpelarea mea am subliniat că acest proiect este vital pentru comunitatea etnicilor ucraineni din Brodina, este o investiție de care comuna are nevoie şi se încadrează în programul național de modernizare şi extindere a infrastructurii sportive. Construcția sălii de sport în această comună importantă poate avea o contribuție semnificativă la creșterea sănătoasă a generațiilor viitoare, evoluție de care sunt extrem de preocupat.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, i-am solicitat ministrului să îmi comunice verbal şi în scris stadiul proiectului sălii de sport, pentru a urmări îndeaproape evoluția soluționării acestei situații”, a spus deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.