Deputatul Șoldan, alături de primarii de la Arbore și Hănțești, la semnarea mai multor contracte de finanțare

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a fost alături de primarii comunelor sucevene Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, la semnarea unor contracte de aproape 11,7 milioane de lei din fonduri europene. Trebuie precizat că semnarea celor trei contracte de finanțare s-a făcut în prezența ministrului Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Natalia Intontero.
Potrivit parlamentarului sucevean, în comuna Hănțești se va construi un centru de zi pentru copii, iar în comuna Arbore un centru de zi pentru persoane vârstnice și un centru de zi pentru copii.
„Vorbim de trei centre de zi, două pentru sprijinirea copiilor și unul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
Alături de primarii comunelor Arbore și Hănțești, Dan Tiperciuc și Daniel Olariu, am fost astăzi la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, unde, în prezența doamnei ministru Natalia Intotero, s-au semnat primele două contracte de construire de centre de zi pentru copii care să beneficieze, după școală sau grădiniță, de o masă caldă ori îndrumare educațională.
Centrele se vor construi în cele două comune sucevene, valoarea contractelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență fiind de 2.156.399,86 de lei pentru comuna Hănțești, respectiv 2.306.541,87 de lei  pentru comuna Arbore.
Primarul Dan Tiperciuc a mai semnat și un al doilea contract privind construirea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice în comuna Arbore, cu servicii de asistență socială, recuperare și echipă mobilă de îngrijire la domiciliu.
Valoarea acestui proiect este de 7.227.081,34 de lei, finanțat tot prin PNRR.
Îi felicit pe cei doi primari pentru modul în care se implică în atragerea de fonduri europene pentru comunele lor și îi mulțumesc doamnei ministru Natalia Intotero pentru sprijinul oferit”, a transmis deputatul PSD de Suceava George Șoldan.