Deputatul PSD de Suceava George Șoldan anunță că primarul comunei Vulturești, Cornel Salamaha, a mai semnat un contract de finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Potrivit parlamentarului sucevean, prin acest proiect, care se ridică la 3,4 milioane de lei, se va construi podul de la Valea Glodui și se va reabilita podul de la Giurgești. De altfel, și de data aceasta Șoldan a fost alături de edilul de la Vulturești la semnarea contractului.
„La nici două săptămâni de la semnarea contractului pentru modernizarea a aproximativ 5 kilometri de drum comunal (DC4), primarul din comuna Vulturești, Cornel Salamaha a revenit astăzi la București, pentru o nouă finanțare.
I-am fost alături și de această dată și l-am însoțit la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, unde a semnat contractul prin care a obținut 3.415.425 de lei prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny».Obiectul contractului: construcția podului de la Valea Glodului și reabilitarea celui de la Giurgești, de pe Șomuzul Mic.A plecat spre Suceava cu gândul de a se apuca de treabă chiar de a doua zi, pentru a se asigura că lucrările vor putea fi demarate într-un termen cât mai scurt.
Știu că primarul Cornel Salamaha mai are și alte proiecte și îl apreciez pentru eforturile sale de a dezvolta comuna, în ciuda unui buget restrâns, eforturi care se văd deja în Vulturești”, a spus deputatul George Șoldan.