Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a anunțat că medicul sucevean Gelu Duprii este noul președinte al Partidului Social Democrat Gura Humorului. Parlamentarul sucevean a precizat că dr. Duprii a fost ales de membrii filialei Gura Humorului a PSD să conducă această formațiune politică locală.
„Așa cum la Spitalul Județean au început să se schimbe în ultimii ani generațiile de medici, venind tot mai mulți doctori tineri, apreciați de pacienți și aparținătorii acestora, consider că e nevoie de tot mai mulți tineri și în politică.
Am luat parte zilele trecute la alegerile organizate pentru conducerea PSD Gura Humorului și m-am bucurat să întâlnesc o echipă tânără care l-a ales în fruntea ei pe unul dintre cei mai buni medici ai Spitalului Județean, dr. Gelu Duprii.Un profesionist, cu o familie frumoasă, care vrea să facă bine comunității sale și în afara serviciului.
Felicitări, Gelu, și mult succes ție și echipei tale!”, a spus deputatul PSD de Suceava George Șoldan.