Deputatul PSD George Șoldan s-a aflat sâmbătă, 21 octombrie, la Târgul Mărului din Fălticeni, iar după ce a cumpărat mere de la mai mulți producători locali a și transmis un mesaj prin care vrea să încurajeze populația să aleagă să mănânce de la aceștia, nu din Polonia, Uraina, etc.
„E poate cea mai mare dovadă de patriotism economic local și cu siguranță cea mai bună metodă de a mânca sănătos, dar și de a veni în sprijinul producătorilor locali și al economiei locale.
Am fost astăzi la Fălticeni, la Târgul Mărului, eveniment de tradiție ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, și m-am bucurat atât de vremea frumoasă, dar și de întâlnirea printre standurile producătorilor cu mulți cunoscuți.
Printre ei și Marius Ion, tânărul antreprenor care s-a întors acasă, după ani de zile petrecuți în străinătate, și a deschis anul trecut Satul românesc de altădată, la Cornu Luncii.
Am aflat cu această ocazie că este pomicultor și are o livadă de aproape șase hectare.
Am cumpărat de el câteva kilograme de mere, asigurându-mă mai întâi, telefonic, că nu plec acasă fără soiul preferat al soției.
Am revăzut și sucul de mere SAFT, pe care îl găsiți și în supermarketuri, suc natural produs de peste 10 ani, la Fălticeni, de familia Onea.
Din câte știu, ei sunt primii producători care, în 2011-2012, au investit într-o mică fabrică în care să producă suc natural din producția proprie.
De ani de zile, merele din bazinul pomicol Fălticeni au ajuns și în supermarketuri, însă e nevoie ca fiecare dintre noi să le aleagă în detrimentul celor din Polonia, Ungaria, Ucraina etc.
Cumpărăm românește”, a spus tânărul deputat.