Deputatul Șoldan, distins de IPS Calinic cu Ordinul „Crucea Bucovinei”

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a fost distins de IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru „remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității”.
Distincția i-a fost conferită duminică, 15 octombrie, la finalul slujbei de sfințire a Bisericii Mănăstirii Sihăstria Râșcăi din comuna suceveană Râșca. 
Trebuie spus că la slujba de sfințire a luat parte și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.
„Duminică, 15 octombrie, după șapte ani de trudă, plini de încercări, a fost sfințită Biserica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi.
Am participat la Sfânta Liturghie, oficiată de 11 arhierei și un sobor impresionant de preoți, alături de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, și de parlamentari, primari și colegi din PSD Suceava.
O slujbă plină de emoție, în care l-am văzut în lacrimi pe arhimandritul Mihail, starețul mănăstirii, în timp ce povestea credincioșilor câte minuni s-au întâmplat în timpul construcției acestui sfânt lăcaș de cult.
Sunt onorat că am primit la finalul slujbei Crucea Bucovinei, cea mai mare distincție pentru mireni oferită de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Mănăstirea Sihăstria Râșcăi este cu siguranță ̦, dar și din România, așa cum a remarcat și , m , ̦ ̆ ̦ ̦ , care a făcut un popas de o zi în județul Suceava, tocmai pentru a vizita mănăstirea din frumoasa pădure de la Râșca.
Îl felicit și cu această ocazie pentru jertfa sa pe arhimandritul Mihail, iar recunoștința mea se îndreaptă și spre toți ctitorii acestei mănăstiri. ̦ . Să fie Domnul împreună cu fiecare dintre noi!”, a spus deputatul Șoldan.