În cursul zilei de vineri, 4 august, o femeie a sesizat IPJ Botoșani cu privire la faptul că în apropierea comunei Tudora a identificat in zona unui teren agricol și a unei suprafețe cu vegetație abundentă, un colet înfășurat în folie de celofan și bandă izolantă.
Coletul ar fi avut dimensiunile și forma unui corp uman, existând suspiciunea unei fapte contra vieții.
Polițiștii din Botoșani au constatat faptul că zona indicată (aflată la limita județelor) este în administrarea teritorială a județului Suceava, informând Poliția Orașului Dolhasca.
Având în vedere natura sesizării a fost constituită echipă operativă complexă sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care s-a deplasat la fața locului, respectiv în proximitatea localității Siliştea Nouă.
Din fericire, după deschiderea coletului și efectuarea locului faptei, s-a constatat ca în interior nu se afla un cadavru uman, ci lesul unui animal în stare avansată de putrefacție.
Verificările au fost preluate de către Biroul pentru Protecția Animalelor urmând a se dispune procedural.