de Dragoș Huțuleac
Numai câteva ore am rămas fără telefon şi deja părea sfârşitul lumii. Nimeni nu dădea de mine, eu nu ştiam ce să fac, în 3 ore deja ne blocasem cel puţin 3 oameni pentru că nu mai reuşeam să comunicam aspecte din activitatea de zi cu zi. Iar acum fac şi eu ca bătrânii: unde era aşa pe vremuri? Când ştiai de dimineaţă ce ai de făcut şi nimic nu se schimba până la sfârşitul zilei.
Faptul că nu puteam comunica cu ceilalţi atât de uşor, ne făcea puţin mai responsabili. Gândeam ce avem de făcut măcar pe o zi înainte, iar planul trebuia făcut atât de bine încât să nu mai fie nevoie de modificări. Te apucai de treabă şi o duceai la capăt conform planului. Simplu, eficient, responsabil. În schimb acum, pentru că putem comunica cu ceilalţi în orice secundă, facem totul pe moment. Atunci ne sfătuim, luăm decizii, modificăm deciziile dacă nu ne place ce a ieşit, facem şi refacem chestii banale pentru care nu ar trebui să ne consumăm aproape deloc dacă am face un plan potrivit de la început şi ne-am ţine de el. Culmea e că în ciuda comunicării pierdem mai mult timp decât ne-am fi propus, facem lucrurile mai de mântuială (şi nici nu-i cum altfel având în vedere câte modificări facem pe moment proiectului iniţial) şi deseori nu mai facem nimic tocmai pentru că excesul de comunicare ne împiedică să punem în aplicare ce am stabilit.
Totodată, pentru că stau din ce în ce mai mult pe You-tube si Netflix, am ajuns la concluzia că aceste tipuri de platforme online au capacitatea de a ne „dresa”, a ne „formata” ca oameni într-un mod total nerealist. Zic asta deoarece, dacă le utilizam des, ne sunt create niște deprinderi care intră în contradicție cu felul în care se desfășoară viața. Pe ambele platforme obișnuim să schimbăm videoclipul/serialul/filmul imediat ce nu ne convine, putem pune pe pauză, putem derula înainte, putem derula înapoi, putem să vedem din nou un episod, sau să sărim câteva dacă simțim că nu ne convine conținutul lor. Putem să vedem din nou unele scene, sau să trecem peste acestea dacă nu rezonăm cu ele. Le privim când vrem noi, cât vrem noi, cum vrem noi. Toate astea apăsând numai un buton. Fără nici un alt efort. Acolo totul se desfășoară după bunul nostru plac. Iar dacă stăm mult, sau dacă devenim dependenți de aceste tipuri de platforme virtuale, tindem să credem că la fel ne putem manifesta și în viața de zi cu zi. Credem că putem pune unele activități pe pauză, că putem sări peste ele, că din ce ne oferă viața putem alege numai ce ne convine, că putem schimba oamenii, job-urile, propria existență, printr-un simplu „click”. Iar asta e o iluzie. O iluzie care pusă în aplicare, ne transformă lumea în haos. Și asta pentru că viața reală nu poate fi pusă pe pauză, nu o poți derula înainte, nici înapoi. Nu poți sări peste etapele care îți displac, nici nu poți retrăi momentele de fericire avute. Viața merge numai înainte și tu trebuie să te împaci cu ea pentru că „butonul” pe care vrei să apeși va fi mereu stricat.
Aşadar, să tragă fiecare concluzia….