Detaliile accidentului de pe DN17, dintre Șcheia și Trei Movile

În seara zilei de miercuri, 25 septembrie, în jurul orei 23:30, pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, la un accident rutier pe DN17 între localitățile Șcheia și Trei Movile.

Este vorba despre coliziunea dintre un autoturism și un cap de pod.

În autoturism se afla doar conducătoarea auto, conștientă, aceasta fiind găsită încarcerată în interiorul autovehiculului.

După extragerea acesteia de către echipajul specializat pentru descarcerare, a fost predată echipajului SAJ cu medic.

Femeii i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.