Din data de 15 februarie 2025 Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Suceava (DGASPC) va avea un nou director executiv și asta după ce economista Nadia Crețuleac a solicitat conducerii Consiliului Județean Suceava să fie încadrată pe postul de director adjunct al instituției. Nadia Crețuleac a declarat, pentru SuceavaLIVE, că la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 3 februarie, a înaintat și o solicitare în acest sens.
De altfel, în cursul zilei de joi, 6 februarie, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat dispoziția privind modificarea raportului de serviciu al Nadiei Crețuleac prin mutarea definitivă pe funcția publică vacantă de director executiv adjunct.
„Postul rămâne vacant și, probabil, va fi numit cineva care să aibă delegarea de atribuții pentru o anumită perioadă, până la organizarea concursului. Eu am concurs, dat la București în cadrul ANFP-ului, dar decizia mea a fost să merg pe partea de social, pentru că s-a pensionat doamna Isăilă. Și atunci îmi continui activitatea acolo unde-mi place. Având concursul pe postul superior de director executiv, am accesat acest post de director executiv adjunct fără să dau concurs”, a declarat, pentru SuceavaLIVE, ec. Nadia Crețuleac.